Liga IV
Remiză, în Treapt, între două echipe care se anunţă pretendente la podium în Liga a IV-a

Sâmbătă, 9 august, Viitorul Horezu a disputat un nou meci de verificare, de această dată contra echipei Olteţul Alunu, a treia clasată din sezonul trecut de Liga a IV-a. Cele două formaţii au loturi valoroase şi prin prisma acestui aspect este de aşteptat să se bată, în noul campionat, pentru un loc între primele clasate. Partida din Treapt s-a terminat la egalitate, scor 2-2. Gruparea pregătită de Adi Popa şi Raul Nistor încearcă să mai perfecteze câteva transferuri. La amicalul cu Alunu nu s-a bazat pe fraţii Săraru, care abia s-au întors din vacanţă, dar nici pe Alex Niculcea, care se recuperează după o accidentare. Pentru săptămâna aceasta sunt luate în calcul alte două jocuri de verificare, cu Viitorul Dăeşti şi FC Păuşeşti Otăsău.