Liga IV

Relu Nica e supărat pe fostul său patron de la ALX Port Vale

Antrenorul Progresului nu înţelege de ce patronul de la ALX Port Vale Mateeşti nu a acceptat să-i cedeze temporar o parte dintre jucătorii care evoluează în Liga a V-a.

„Fotbaliştii pe care îi doream puteau câştiga experienţă de joc dacă erau lăsaţi să vină la Măldăreşti pentru a juca meciurile din Liga a IV-a. Din păcate, de la Port Vale nu am reuşit să-l iau decât Bobi Stănciulescu, deşi mi-i mai doream pe Cazacu şi Chiţan. Cazacu s-a reîntors la echipa din Turcineşti, acolo unde a mai jucat în trecut, iar Chiţan va trebui să-şi rezolve singur problemele cu conducerea pentru a veni la noi. Sincer să fiu, mă aşteptam să am parte de un lot numeros în retur. Ne aşteaptă meciuri grele, mai ales că fiecare echipă s-a întărit, chiar şi cele care se află pe poziţii retrogradabile. În pauza de iarnă, ne-a fost foarte greu să jucăm suficiente meciuri amicale, deoarece, cam stadioanele din judeţ nu au cabine de duşuri cu apă caldă. Nu poţi chema jucătorii la pregătire, dacă aceştia nu au unde să facă duş şi pleacă acasă murdari şi îngheţaţi. E destul de greu la acest nivel. Dacă să le ceri fotbaliştilor implicare, trebuie să ai şi ce să le dai în schimb”, ne-a declarat antrenorul Progresului. Relu Nica e de părere că va avea parte de un traseu lung şi anevoios în campionat şi că Progresul nu trebuie să piardă mai ales duelurile cu ultimele clasate şi să obţină puncte şi împotriva formaţiilor care se regăsesc în prima jumătate a clasamentului. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button