Administratie

Răzvan Theodorescu şi Dinu Săraru, invitaţii primarului Romcescu la sfinţirea bisericii din Vioreşti

Recent, la Slătioara, primarul Sorin Romcescu a inaugurat una dintre cele mai importante investiţii realizate în domeniul cultural. Biserica din satul Vioreşti a fost restaurată prin fonduri obţinute de la Ministerul Culturii, dar fiind faptul că lăcaşul de cult este considerate un monument aparţinând patrimoniului naţional. La eveniment au fost prezenţi preşedintele CJ, Ion Cîlea, deputatul PSD Aurel Vlădoiu, cunoscutul scriitor Dinu Săraru – originar chiar din Slătioara, Florin Rotaru – directorul general al Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti, dar şi cunoscutul academician Răzvan Theodorescu. În total, aproximativ 1200 de oameni au ţinut să participe la sfinţirea bisericii din Vioreşti. „Prezenţa unor asemenea personalităţi ne-a onorat, dar totodată ne-a şi obligat să organizăm cât mai bine evenimentul. În prima fază, lucrările de modernizare la acest lăcaş sfânt au fost făcute prin Ministerul Culturii, biserica fiind considerată un monument istoric de referinţă. Ulterior, restaurare s-au realizat şi cu sprijinul material al primăriei”, a spus Romcescu.
Comuna Slătioara a mai primit oaspeţi de seamă şi cu prilejul Festivalului Eco-Etno-Folk-Film, dedicat exclusiv aspectelor din viaţa rurală, acolo unde Marele Premiu „Potecaşul de aur” a revenit realizatoarei vâlcene Diana Deleanu (de la TV Etalon), pentru pelicula „Bestiar”.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button