Raul Nistor a ”semnat” a şasea victorie pentru Horezu!

Sâmbătă, 4 octombrie, derby-ul rundei în Liga a IV-a s-a disputat la Budeşti. Viitorul, din localitate, a primit vizita liderei, Horezu. Se anunţa un meci echilibrat. Deşi au un lot bun, gazdele au pierdut puncte importante în debutul sezonului şi s-au îndepărtat de plutonul fruntaş. Sperau să reducă din diferenţă în acest week-end. Nu s-a întâmplat acest lucru. Horezenii au câştigat duelul cu scorul de 2-1. Florin Costea, George Neacşu, dar şi Costi Ilie au fost cele mai importante absenţe din tabăra trupei pregătită de Alin Bunescu. Nici Bobi Oprea nu a putut juca, din cauza unei accidentări. Cu toate aceste lipsuri, budeştenii au avut ocazia să preia conducerea din primele minute. Mihai Costea a ratat din situaţii ideale. O dată, chiar singur cu portarul, după ce a scăpat din marcaj. Avea posibilitatea să se oprească şi să primească o lovitură liberă, poate chiar şi roşu pentru adversar, pentru o ţinere sau să continue şi să înscrie. A continuat, dar nu a marcat. În minutul 19 s-a făcut 0-1. Adi Popa a scăpat în dreapta, în careu, a fost ţinut şi a scos o lovitură de pedeapsă pentru oaspeţi. Penalty-ul a fost transformat de Grigore Ceapă. Au mai fost oportunităţi de a marcat de ambele părţi. Repriza s-a încheiat cu Horezu la timonă. Imediat după pauză, în minutul 49, gazdele au egalat şi jocul s-a relansat. După un corner şi o minge respinsă în stânga, Horumbă, cu o execuţie frumoasă, a trimis balonul în plasa laterală: 1-1. Apoi, ocaziile au alternat. Mihai Costea putea face 2-1 în minutul 74, din lovitură liberă, dar mingea a lovit transversala. Imediat, juniorul Alexandru Oprea a primit al doilea galben, după un duel cu Milosteanu. Formaţia vizitatoare a profitat de omul în plus şi a făcut diferenţa pe final. În minutul 87, Milosteanu a ratat din poziţie clară. Adi Popa îl lăsase singur, pe 6 metri. În 89, însă, antrenorul jucător, Raul Nistor, a adus bucuria în tabăra celor de la Horezu. Georgescu a centrat din corner, iar Raul a marcat cu capul, stabilind scorul final: 1-2, care menţine trupa din Treapt în fruntea ierarhiei, la egalitate de puncte cu Cozia Călimăneşti, care în runda viitoare o va întâlni tocmai pe Viitorul Budeşti.
Viitorul Budeşti: Bălan – Negoiţă, Băluţă, Dobrin, Totîlcă, A. Oprea, Croitoru, Ţoiu, Horumbă, Cl. Popa, M. Costea. Au mai intrat: Ariciu, Costache, Mătăsaru.
Viitorul Horezu: Prvulovic – V. Bălan, I. Săraru, Vladu, Popescu, Georgescu, Niţu, Nistor, Ceapă, A. Popa, Milosteanu. Au mai jucat: O. Bălan şi Neagu.