K1

Radu Zarioiu, pregătit total pentru „Provocarea secolului”, din 11 martie, de la Bucureşti

Marian „Măcelaru” Matei este unul dintre cei mai bine cotaţi sportivi din România, iar în ultimii ani s-a luptat şi s-a antrenat foarte mult în Vest. Într-o vreme, s-a pregătit cu Ion Paşcu, în Irlanda, dar se pare că – în loc să-i prindă bine acest lucru – l-a făcut doar mai arogant.

Acum câţiva ani, Marian Matei devenise foarte conflictual şi se pusese rău cu foarte mulţi oameni din MMA. Se spune că, la un moment dat, inclusiv pe campionul Radu Zarioiu l-ar fi ameninţat pe Facebook şi i-ar fi adresat cuvinte urâte. Sigur că, pe sportivul de la Vâlcea, nu l-a intimidat, ci doar l-a capacitat şi mai mult pentru o inevitabilă confruntare. Iar momentul adevărului a venit, deoarece, în câteva zile, cei doi luptători se vor întâlni în arenă. Radu Zarioiu aşteaptă cu nerăbdare Heroes 9 „Provocarea secolului”, din 11 martie. „Sunt antrenat maxim de bine. Am stat în Polonia, la cea mai bună sală din Europa (Ankos MMA) şi m-am pregătit alături de Ion Surdu, locul 3 în 77, în Oktogon. Acasă, am continuat pregătirea cu Alin Mihai Barbu, de la Respect GYM, cu Gigi Bivolaru – de la Dinamo Sambo şi Werdum – cu Eusebiu Morun, centură neagră în BJJ. Aştept cu nerăbdare această luptă şi vă aştept în număr cât mai mare alături de mine, pe 11 martie, la Sala Polivalentă din Bucureşti. Ca de fiecare dată, vreu să le mulţumesc susţinătorilor mei, colegilor de la Ankos MMA, de la Academia Radu Zarioiu şi tututor celorlalţi oameni extraordinari care au fost şi sunt lângă mine! Deopotrivă, le mulţumesc sponsorilor mei şi fanilor pentru susţinere, pentru mesaje, pentru tot!”, a transmis campionul Radu Zarioiu. După cum se ştie, în iunie 2023, sportivul a suferit o accidentare destul de dură, dar – fiind un om foarte ambiţios, perseverent, muncitor şi extrem de determinat – s-a recuperat complet şi, fără îndoială, îşi va spulbera adversarul din gala Heroes 9.

Articole Similare

Back to top button