Politica

În PSD Vâlcea, începe lupta internă pentru candidaturile la Parlament

Au trecut alegerile locale, urmează cele parlamentare şi probabil că, în timp ce vorbim, prin partide, a început deja forfota. Foarte interesant va fi cu siguranţă ceea ce se va întâmpla la social-democraţi, în următoarele săptămâni. După victoria pe care a obţinut-o duminică, n-ar fi exclus ca actualul preşedinte al PSD Vâlcea şi al CJ, Costi Rădulescu, să încerce să repete figura din 2016, când – fără să-şi mai consulte colegii din teritoriu – a făcut o listă cum a vrut el. Astfel, personaje precum Bogdan Matei, Daniela Oteşanu sau Ovidiu Ştefan Popa au ajuns parlamentari şi, timp de 4 ani, au tăiat frunză la câini, nefăcând mai nimic pentru vâlceni sau măcar pentru PSD. Cel puţin aceasta este părerea noastră, după ce le-am analizat îndelung “activitatea”. Pesemne că nu mai are rost să amintim cum Daniela Oteşanu copia texte din presă şi doar le punea titlul “Interpelare” sau ce gafe monumentale a făcut de-a lungul timpului senatorul Bogdan Matei, stricând imaginea PSD-ului. Să sperăm că social-democraţii au învăţat ceva, că doresc să se reformeze, iar Costi Rădulescu va lăsa competiţia liberă, aşa cum ar fi normal, în aşa fel încât personaje de tristă amintire, ca cele menţionate mai sus, să nu mai apară pe liste, iar în locul lor să vedem oameni cu imagine bună şi pregătire profesională serioasă, precum Gheorghe Mihăilescu, Vasile Bleotu, Florian Marin sau alţii. Cert este că, din actuala “echipă” de parlamentari PSD, un nou mandat ar merita doar Eugen Neaţă, el fiind singurul care a muncit pe brânci pentru partid şi i se datorează în mare măsură inclusiv rezultatele bune de duminică.

Articole Similare

Back to top button