Politica

PSD se teme că PD-L va încerca să fraudeze alegerile

Ion Cîlea, vicepreşedinte al PSD, a declarat că partidul său se va implica foarte puternic, de la cel mai înalt nivel, în campania pentru alegerile parţiale din 18 aprilie, însă nu va recurge la metodele ilegale specifice partidului de guvernământ, care în ultimele competiţii electorale a încercat să-şi maximizeze rezultatele cumpărând voturi.

Social-democratul susţine că Remus Grigorescu, cel care a fost desemnat să reprezinte PSD în bătălia electorală, îşi va derula campania axându-se doar pe prezentarea programului electoral. „Avem un candidat foarte valoros, cu calităţi morale deosebite, este un model pentru intelectualitatea vâlceană. Vă asigur că vom face o echipă modestă, dar bună şi, evident, o campanie corectă. Ne vom axa pe prezentarea programului electoral, fără a trece la cumpărare de voturi. Cred că oamenii s-au săturat să de politicienii care încearcă să le cumpere votul”, a explicat Ion Cîlea. Reprezentanţii PSD se tem însă că PD-L ar putea folosi metode ilegale şi în această campanie, la fel cum au procedat şi în trecut, când ofereau mese la un restaurant din oraş.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button