Politica

Priorităţile legislative ale PSD vizează, printre altele, sprijinirea pensionarilor şi reducerea TVA pentru alimente

Deputatul social-democrat Aurel Vlădoiu a prezentat, zilele trecute, punctul de vedere al PSD în legătură cu revizuirea Constituţiei şi priorităţile legislative pentru perioada imediat următoare.

Parlamentarul a precizat că partidul său nu va negocia niciodată cu celelalte formaţiuni anumite elemente. De exemplu, PSD susţine ca una dintre camere să fie aleasă direct, iar cealaltă să fie, după modelul Tratatului de la Lisabona, formată din reprezentanţii comunităţilor locale (prin votul consilierilor locali şi judeţeni). De asemenea, PSD vrea adoptarea pentru parlamentari a unui statut similar cu cel al aleşilor locali (pierderea mandatului în cazul părăsirii partidului cu care a intrat în Parlament). Un alt aspect: Ministerul Public trebuie să fie scos de sub autoritatea Ministerului de Justiţie. Şi, nu în ultimul rând, alegerea preşedintelui ţării de către cetăţeni şi stabilirea unor relaţii clare între şeful statului, Parlament şi Guvern (neintervenţia preşedintelui în atribuţiile Parlamentului şi Guvernului). Referindu-se la ideile cu care PSD este de acord, deputatul Aurel Vlădoiu a menţionat: „Acestea ar fi reducerea numărului de parlamentari, în acord cu nevoia eficientizării costurilor actuale, necesitatea unui nou Cod electoral, iar revizuirea trebuie făcută într-o comisie la Parlament, care să cuprindă o viziune mai amplă de modernizare a Constituţiei. Altfel spus, nu trebuie să ne intereseze doar soluţia de legiferare a rezultatelor referendumului de anul trecut. Totodată, dorim ca referendumul să se ţină după dezbaterile parlamentare şi nu înainte”. Deputatul Aurel Vlădoiu a enumerat şi câteva dintre priorităţile legislative asupra cărora PSD va insista. În acest sens, parlamentarul a subliniat că măsurile anticriză trebuie să vizeze reducerea numărului de şomeri, iar Legea pensiilor trebuie modificată, pentru a nu forţa recalcularea pensiilor deja acordate prin legile anterioare. În opinia social-democraţilor, soluţia eliminării discrepanţelor  este prin impozitare diferenţiată. Deputatul Aurel Vlădoiu mai spune că Legea salarizării unitare, deja în vigoare, trebuie modificată până la jumătatea acestui an, pentru a se elimina dezechilibrele actuale. O altă prioritate legislativă se referă la modificările la Legea 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, care au pus baza politizării excesive a administraţiei. „Acestea trebuie respinse, nu promulgate. De asemenea, Legea regionalizării, trecută de o cameră a Parlamentului prin adoptare tacită, trebuie regândită. E nevoie de o altă abordare, mai potrivită pentru societatea românească. Legea finanţelor publice locale trebuie să statueze un alt mod de finanţare pentru autorităţile locale, pentru a se scădea dependenţa politică (şi pentru a echilibra raportul dintre fondurile acordate de direcţia finanţelor publice şi, respectiv, de consiliile judeţene). Numirile în posturile din administraţie trebuie deblocate pentru absolvenţii de facultate (măsura de anul trecut având efecte negative în prezent). Un alt punct foarte important: TVA-ul nu poate fi crescut, iar costurile reformei nu trebuie transferate total populaţiei prin astfel de măsuri. De aceea, de exemplu, susţinem reducerea TVA-ului pentru produsele agroalimentare şi vom insista pentru ca această măsură să fie luată. În domeniul educaţiei, modificările din sistem nu mai pot fi acceptate înainte de o dezbatere mai amplă, fiind nevoie de un acord între partide pentru o mai mare stabilitate în sistem. Pe partea de mediu, părerea noastră este că proiectul Roşia Montana nu poate fi adoptat decât în urma unui acord între societatea civilă, partide, mediul academic şi, sigur, după un referendum naţional”, a adăugat deputatul Aurel Vlădoiu. Printre proiectele din domeniul legislativ, cu care PSD este de acord, se numără: finalizarea codurilor de procedură, proces care trebuie însoţit însă de studii de impact pentru toate Codurile (misiune aflată în răspunderea Ministerului Justiţiei); adoptarea legilor siguranţei naţionale, amânate prea mult timp până acum; simplificarea serioasă a procedurilor prin care se acordă fonduri europene, pentru ca finanţarea din agricultură, sănătate, formare profesională şi dezvoltare administrativă să fie mai bine folosite.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button