Administratie

Prin Măsura 3.2.2 a PNDR,

Primăria Tomşani a achiziţionat instrumente muzicale pentru ansamblul de dansuri populare „Nedeiţa”

Una dintre cele patru componente ale proiectului derulat pe Măsura 3.2.2 în comuna Tomşani vizează echiparea ansamblului de dansuri „Nedeiţa” cu obiecte vestimentare şi instrumente muzicale tradiţionale (fluier, ţambal, acordeon şi vioară). Per total, proiectul european de investiţii – care se află finalizat în proporţie de 80 % – cuprinde asfaltarea a 22 de kilometri de drumuri, introducerea reţelelor de alimentare cu apă (22 km) şi canalizare (19 km). În plus, Măsura 3.2.2 demarată de către primarul Dumitru Pearcu mai are în vedere şi dotarea căminului cultural din localitate. „Ansamblul de dansuri «Nedeiţa» este foarte căutat în toată ţara pentru prestaţiile sale autentice. De aceea, primăria a luat iniţiativa de a-i ajuta pe dansatorii locali, mai ales că fondul european de investiţii ne permitea să primim bani şi pentru aria culturală”, ne-a spus viceprimarul comunei Tomşani, Vasile Nucă. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button