Primarul Râmnicului şi deputatul Eugen Neaţă, în ipostaze rar întâlnite
• vestimentaţie specială la un eveniment tradiţional

Deputatul Eugen Neaţă şi primarul Râmnicului, Mircia Gutău, alături de consoartele lor, s-au aflat, recent, într-o ipostază inedită. Mai exact, într-o ţinută specială, impusă la un eveniment de promovare a tradiţiilor. Au îmbrăcat costume tradiţionale la prima ediţie a Balului portului popular românesc, desfăşurat la Râmnicu Vâlcea. Evenimentul, dedicat promovării tradiţiilor autentice şi a frumuseţii costumului tradiţional, a reunit numeroşi iubitori ai valorilor naţionale. În comunicatul său, parlamentarul vâlcean vorbeşte cu emoţie despre semnificaţia portului popular, despre legătura sa profundă cu istoria şi identitatea românească, dar şi despre dorinţa de a încuraja tinerii să poarte cu mândrie aceste simboluri ale culturii noastre, ”măcar o dată pe an”.
”La Râmnicu Vâlcea a avut loc zilele trecute Balul portului popular românesc. O mare sărbătoare a costumului popular, a ţesăturilor şi a cusăturilor fără egal, atât de admirate de privitori din întreaga lume şi din ce în ce mai căutate şi mai purtate de tinerii români. Mi-am îmbrăcat eu însumi hainele tradiţionale şi am mers la acest bal împreună cu Mirela, soţia mea, şi alături de Mariana şi de Mircia Gutău, de alte zeci de prieteni şi de cunoscuţi şi de o mulţime de mai puţin cunoscuţi, la fel de mândri de hainele care au ajuns la noi din adâncul istoriei româneşti. Pe hainele acestea, mai noi sau mai vechi, poţi găsi toate frumuseţile naturii şi iureşul horelor strămoşeşti. Mâinile harnice ale femeilor au ţesut pânzele şi au cusut punctele care alcătuiesc imagini fără egal. Am asistat în copilăria mea la cusutul acestor haine. Şi la bătutul covoarelor la război. La torsul lânii şi la multe alte munci de acest fel, cele care făceau diferenţa între fetele sau nevestele harnice din satul meu. Mă gândeam la toate acele scene ale copilăriei dispărute definitiv din lumea satului – admirând cămăşile purtate de participanţii la Balul portului popular românesc, prima ediţie. O sărbătoare organizată de grupul Şezătoare, în colaborare cu Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, cu susţinerea Consiliului judeţean Vâlcea şi a Centrului judeţean pentru conservarea culturii tradiţionale. Un adevărat festival al frumuseţii româneşti. O expoziţie a diversităţii oamenilor şi a regiunilor în care trăim. De la culorile vii ale sudului şi până la alb-negru auster al zonelor subcarpatice. Vâlcea însuşi este un judeţ care conţine această diversitate a portului popular, acelaşi în sud, în centru şi în nord, şi totuşi diferit şi provocator, fiecare în felul lui. Ne-am bucurat la acest bal de una dintre cele mai bogate expoziţii de artă populară românească. Sub forma veştmintelor purtate de fiecare dintre noi dar şi prinzându-ne în dansuri solicitante, cum sunt sârbele olteneşti sau în hore blânde ca apele Oltului coborât la câmpie. Nu ştiu cine a avut ideea aceasta, să preia din protocolul diplomatic al sărbătorilor cu ştaif, obligaţia ţinutei obligatorii. A sunat bine acest obligatoriu asociat hainelor tradiţionale româneşti. Ar fi bine să preluăm această idee şi să găsim un eveniment – personal ori de familie – în care, o dată pe an, să îmbrăcăm hainele tradiţionale care ne leagă de trecut şi ne dau o şansă în viitor. Balul portului popular românesc. Un bal cu ţinută vestimentară obligatorie! Felicitări!”, a spus deputatul PSD Eugen Neaţă, referitor un eveniment special la care a avut onoarea să fie invitat şi să participe, la Rm. Vâlcea!