După ce sâmbătă, 7 decembrie, fundașul echipei CS Mădulari, Paul Pagâu, și-a pierdut bunicul, la cateva ore distanță o altă veste tristă a venit din zona de sud a județului. Tatăl primarului Daniel Dimulescu, din Mădulari, s-a stins din viață. Acesta avea 77 de ani. Era de câteva zile în spital. Medicii nu au mai putut face nimic pentru el și au transmis acest lucru familiei, care l-a luat acasă. Sincere condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească-n pace!
Articole Similare

Alunu a jucat cu toate echipele de pe podium. A luat doar un punct, dar e hotărâtă să revină în top. Are două victorii la rând
acum 2 zile

Ghici cine a ajuns în plutonul fruntaș din Liga a III-a? Da, este nou-promovata FC Păușești Otăsău! Are două victorii la rând la scor de neprezentare
acum 3 zile