Administratie

Primarul din Bărbăteşti caută soluţii pentru asfaltarea drumului spre Mănăstirea Pătrunsa

La Bărbăteşti, reţeaua rutieră se prezintă în condiţii bune. Aproape toate drumurile au fost asfaltate. Au mai rămas câteva porţiuni mici, uliţe care urmează să intre în procesul de modernizare în acest an. ”În Negruleşti de 5-6 ani nu mai avem nimic de asfaltat, în Bîrzeşti, la fel, exceptând o porţiune din cel care a fost realizat pe ADI, unde mai sunt de făcut nişte rigole, pe o lungime de vreo 600 de metri. Vom încheia tot ce a mai rămas din proiectul pe ADI. Va fi gata şi drumul de legătura cu Costeşti. Practic vom avea asfalt peste tot, inclusiv pe drumurile care fac legătura cu vecinii. Mai avem 2513 metri de uliţe săteşti, în Bărbăteşti şi Bodeşti. Le vom asfalta în acest an, cu bani din bugetul local. Sunt 11 uliţe, de la 80 şi până la 440 de metri lungime. După ce vom termina cu infrastructura rutieră, având şi apă, canalizare, ne vom putea concentra pe investiţii în educaţie, sănătate şi turism”, a spus Constantin Banacu, primarul comunei Bărbăteşti.

Acesta a mai adăugat că încearcă să găsească soluţii şi pentru profilarea şi chiar asfaltarea drumului care duce către Mănăstirea Pătrunsa:
”Când am avut bani să facem acest drum, nu a vrut stareţul Mănăstirii. Între timp am găsit înţelegere, acum avem acceptul Înaltpreasfinţitului Varsanufie, dar trebuie să găsim resurse. În primă fază, trebuie profilat, pentru că acum e doar o cărare, nu un drum propriu-zis. Aş fi mulţumit şi dacă am reuşi, deocamdată, să-l facem cu macadam. Nu vrem nici să ne ducem până în curtea Mănăstirii, să stricăm tot rostul, dar ar fi bine să se poată ajunge până la vreo 300 de metri de aceasta. De jos, de la punctul de primire, unde sunt clădirile, ar fi vorba despre vreo 3,5 kilometri. Tot drumul, de la asfalt, cuprinzând şi Valea Otăsăului, ar avea vreo 10 kilometri. Nu ştiu ce vom reuşi. Cert este că ne dorim să mişcăm lucrurile şi în acest sens. Vrem să ne dezvoltăm şi pe parte turistică. O să concesionăm şi nişte loturi de teren, suprafeţe de 250-500 metri, nu mai mari, cu respectarea unor condiţii. În primul rând vom impune ca în 2, maxim 3 ani, să construiască. Ne încurca reţeaua de înaltă tensiune, dar am găsit soluţii. Vom merge pe varianta prin împământare. Cu ocazia aceasta vom duce şi canalizare pe aproximativ 1 kilometru şi atunci avem toate condiţiile. Apă e, curent e, canalizare o să fie şi aici. Vor apărea câteva pensiuni pe Valea Otăsăului. Sunt mulţi interesaţi să investească. Nu avem loturi câte cereri există”.

Articole Similare

Back to top button