Social

Primarul de la Fârtăţeşti, preocupat de situaţia copiilor proveniţi din familii defavorizate

voicescuÎn ultima vreme, în comuna Fârtăţeşti, s-a demarat o amplă campanie de promovare şi informare a cetăţenilor cu privire la beneficiile şi finanţarea proiectului intitulat „Centru Multifuncţional de Servicii Sociale Fârtăţeşti, judeţul Vâlcea”.

Deşi această perioadă de criză economică a afectat şi comuna Fârtăţeşti, primarul Nicolae Voicescu nu a uitat de copiii care provin din familii defavorizate şi şi-a continuat proiectele ce vin în sprijinul acestora inclusiv prin reabilitarea şi modernizarea unei clădiri situată în satul Giuleşti, unde va fi creat un Centru Multifuncţional de Servicii Sociale. Investiţia are o valoare totală de 1.756.779,09 lei, iar contractul de finanţare a fost semnat în 2011 cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. În cadrul proiectului, din luna februarie, a fost demarată în comună o campanie de informare la nivelul cetăţenilor, societăţii civile, şcolilor şi grădiniţelor din satele Fârtăţeşti şi Rusăneşti. În cursul lunii mai, campania va continua cu ample activităţi de sensibilizare a elevilor şi preşcolarilor din satul Dozeşti, cărora li se vor face cunoscute aspecte legate de finanţarea proiectului, obiectivele şi beneficiarii acestuia. Unitatea de Implementare a proiectului urmăreşte ca, astfel, să crească accesibilitatea la serviciile centrului multifuncţional de servicii sociale, dar şi să faciliteze semnalarea cazurilor care necesită intervenţie socială.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button