Administratie

Primăriile Horezu şi Rm. Vâlcea, fabrici de proiecte!

Ministerul Dezvoltării are, în prezent, cel mai ridicat grad de execuţie bugetară, peste 70% dintr-un buget de peste 24 de miliarde de lei, şi cel mai mare grad de absorbţie a fondurilor europene prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, la nivelul Guvernului, a declarat Cseke Attila, la 100 de zile de la preluarea portofoliului de ministru al dezvoltării în actualul Guvern. „Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei dezvoltă comunităţile locale atât din mediul urban, cât şi din cel rural. Am accelerat procesele, iar capacitatea de evaluare şi implementare a proiectelor a crescut considerabil, astfel că gradul de absorbţie a fondurilor europene a crescut de la 15%, la preluarea primului mandat de după ultimele alegeri parlamentare, la 48%. Asta înseamnă o creştere de 7,6 miliarde de lei, bani investiţi în economia din România în acest an dificil financiar”, a anunţat ministrul Cseke Attila. Ministrul a adăugat: „Lucrăm să creştem absorbţia fondurilor europene, disponibile prin PNRR, prin Ministerul Dezvoltării, la 100%. Asta înseamnă peste 23 de miliarde de lei. În contextul financiar actual, nu ne putem permite să pierdem niciun euro”. Aceste realizări ale MDLPA se datorează şi unor primari din ţară, care au promovat şi implementează proiecte cu finanţare prin programele active. Conform bilanţului făcut de minister la finalul lunii septembrie, de la Vâlcea, cei mai bine poziţionaţi erau Mircia Gutău, de la Râmnicu Vâlcea, şi Nicolae Sărdărescu, de la Horezu. De altfel, cei doi edili au primit luna trecută sume importante pentru decontări prin PNRR, Componenta 10 – Fondul local, dar şi prin alte programe de finanţare. Nici nu este de mirare, deoarece cele două primării au devenit în ultimul deceniu adevărate fabrici de proiecte. (va urma)

Articole Similare

Back to top button