Administratie

Primăria din Câineni va fi încălzită cu panouri solare

Primarul democrat-liberal al comunei Câineni, Ion Nicolae a reuşit să schimbe faţa localităţii în aproape un an şi jumătate de când a reuşit să-l înfrângă pe Niculiţă Fetelea, considerat unul dintre cei mai slabi edili pe care i-aavut vreodată judeţul. Nicolae a depus o serie de proiecte, o parte dintre ele primind deja finanţare. Printre proiectele întocmite de primărie se numără şi cel pe Casa Verde, în valoare de 10 miliarde lei, în cadrul căruia se vor instala panouri solare la şcolile din Grebleşti şi Câineni Mici, precum şi la sediul primăriei. Dosarul a fost depus încă de acum două luni la Ministerul Mediului şi aşteaptă finanţare. Un alt proiect extrem de important vizează construirea unei baze sportive şi a unui parc pe un teren de 5 hectare donat de obştea de moşneni Câinenii Mici. „S-au făcut demersurile necesare la Oficiul de Cadastru şi aşteptăm să ne iasă actele. În plus, mai avem în derulare un proiect pentru rromi,în cătunul Valea Urii. Din păcate, întâmpinăm greutăţi în ceea ce priveşte finanţarea în cea de-a doua etapă. Nu este din vina noastră, încurcăturile fiind generate de anumite conturi care nu au fost deschise corespunzător”, ne-a declarat primarul Ion Nicolae.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button