Administratie

Primăria Bărbăteşti are nevoie de 2 miliarde pentru plata persoanelor cu handicap

Primăria Bărbăteşti are restanţe foarte mari la plata însoţitorilor pentru persoanele cu handicap, cărora nu le-au mai fost plătite drepturile de 10 luni. „În octombrie, celor 24 de oameni care beneficiază de aceste drepturi abia le-am plătit banii pe luna ianuarie. Pentru a le achita sumele restante în întregime, avem nevoie de aproximativ 2 miliarde de lei vechi. Am făcut demersuri pretutindeni, chiar şi la Guvern sau la Preşedinţia României, precum şi la Consiliul Judeţean, de mai multe ori, dar încă nu se găsesc resurse pentru plata acestor restanţe. Ne-am adresat chiar şi Ministerului Finanţelor, cu scopul de a transfera fonduri de la ajutorul social, unde avem rezerve financiare, către însoţitorii persoanelor cu handicap, măcar pentru o perioadă de 2-3 luni. Până la urmă am primit un răspuns negativ, fiind informaţi că nu se poate efectua o asemenea operaţiune”, ne-a precizat Banacu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button