Liga II

Premieră în fotbalul românesc!

LazarINTERNAŢIONAL – DIN LIGA I, DIRECT ÎN LIGA A IV-A?

* din motive financiare, echipa de fotbal din Curtea de Argeş, sponsorizată de omul de afaceri Benone Lazăr, s-a afundat în anonimat

După ce au cedat locul în Liga I celor de la Pandurii Tg. Jiu, oficialii echipei Internaţional Curtea de Argeş au luat decizia de a nu evolua nici în al doilea eşalon al ţării, acolo unde au fost repartizaţi iniţial de FRF. Din motive financiare, formaţia sponsorizată de omul de afaceri Benone Lazăr, s-a afundat în anonimat, iar din sezonul viitor va evolua în Liga a IV-a din judeţul Argeş. Mai mult ca sigur, decizia oficialilor argeşeni de a renunţa la Liga a II-a a fost legată şi de faptul că echipa Internaţional Curtea de Argeş a rămas fără tot lotul de jucători din Liga I, dar şi fără antrenor, Ionuţ Badea luându-şi elevii şi ajungând în „curtea” lui Marin Condescu la Tg. Jiu.

Dueluri inter-judeţene cu Steaua… Negraşi sau Unirea… Costeşti

Astfel, în doar câteva luni, interiştii au făcut un „salt” cu adevărat incredibil, în sens negativ, trecând de la duelurile cu Steaua, Dinamo, Rapid, CFR Cluj, FC Vaslui, FC Timişoara, Unirea Urziceni sau Universitatea Craiova, la „derbiuri inter-judeţene de calibru” precum vor fi probabil cele cu Steaua Negraşi, Unirea Costeşti, Viitorul Ştefăneşti, Rapid Piteşti, AS Bascov, CS Domneşti, Sporting Piteşti sau Olimpia Şuşeni. La acel nivel, argeşenii au început deja noul sezon şi au făcut-o chiar cu dreptul, obţinând o victorie preţioasă în deplasare (3-2 pe terenul celor de la AS Miroşi).

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button