Diverse

Pregătirile pentru deschiderea Transalpina Ski Resort, pe ultima sută de metri

În această perioadă, Acomin Deva, firma care a pus sechestru pe Transalpina Ski Resort în contul banilor pe care îi are de recuperat de la Primăria Voineasa şi de la Guvernul României, pregăteşte cele 7 pârtii, cablurile şi instalaţiile (telescaun, teleschi, telegondolă) pentru noul sezon, care ar putea fi deschis în orice moment. Potrivit reprezentanţilor companiei, baza de agrement va fi deschisă imediat ce stratul de zăpadă va ajunge la cel puţin un metru. Până atunci, sunt verificate toate instalaţiile, iar în paralel se continuă lucrările la parcarea de la baza pârtiei, în aşa fel încât proiectul să se încheie până la 31 decembrie. Reprezentanţii Acomin Deva mai spun că există cel puţin patru probleme majore care împiedică o mai bună valorificare a minei de aur aflată la Obârşia Lotrului, la aproape 2.000 de metri altitudine: în zonă, rămân în continuare neamenajate zeci de hectare de teren propice pentru sporturile de iarnă, drumul spre Sibiu trebuie deschis şi recondiţionat, DN 7A, către Petroşani, trebuie reparat, iar reţeaua CEZ-ului necesită îmbunătăţiri, cablurile de la Vidra fiind prea subţiri. În opinia specialiştilor, reţelele trebuie să fie în buclă şi, de aproape un deceniu, există chiar şi un proiect în acest sens, numai că autorităţile locale şi judeţene, deşi cunosc situaţia, nu fac nimic pentru a schimba situaţia.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button