Politica

Prefectul îl ameninţă din nou pe Rădulescu că-l dă pe mâna instanţei

Primarul Râmnicului şi cel al localităţii Bujoreni au intrat în vizorul prefectului Petre Ungureanu din cauza majorărilor salariale operate după apariţia Legii 330, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care prevede o reducere progresivă a cheltuielilor de personal aferente personalului din sectorul bugetar la un nivel sustenabil.
Cei doi primari au refuzat să se supună legii, iar prefectul i-a ameninţat, din nou, cu un proces în instanţa de contencios administrativ, o măsură impusă de premierul Emil Boc, cu trei săptămâni în urmă. În timp ce prefectul mimează procesul, primarul Râmnicului, democratul Romeo Rădulescu spune că nu-i pasă de acţiunea prefectului şi că va menţine atât majorările salariale, cât şi numărul actual de angajaţi. Salariaţii celor două instituţii îi transmit prefectului să iniţieze acţiunea atunci când va înapoia prima de 120 milioane de lei, încasată la finele anului trecut, pentru trei luni de mandat.

Primarul nu vrea să facă nici un pas înapoi

Prefectul Petre Ungureanu şi-a propus să aplice directivele şefului său de partid, dar primarul Romeo Rădulescu nu dă doi bani nici pe legile promulgate de Guvernul Boc, guvern condus de şeful său de partid, nici de ameninţările prefectului Petre Ungureanu, care-l avertizează, de aproape o lună de zile,  cu o acţiune în instanţa de contencios administrativ.
Imediat după preluarea mandatului de primar, Rădulescu a dat o hotărâre de CL, prin care a majorat salariile angajaţilor din subordine.
Edilul Râmnicului a scos din bugetul local peste un miliard de lei vechi pentru acordarea acestor majorări salariale de care vor beneficia 269 de salariaţi. Cel mai mare supliment a fost acordat secretarului municipiului, Toma Mihăescu, care primeşte, lunar, un plus de 13 milioane de lei la salariul de bază, plus 3 milioane şi jumătate de lei, impozit, plătit tot de primărie. Ceilalţi funcţionari din primărie primesc un supliment salarial mult mai mic, în funcţie de preferinţele primarului. Cum era şi normal, în top se află directorii şi şefii de servicii şi birouri, care primesc în plus, la salariu, între 6,4 milioane de lei vechi şi 5,3 milioane de lei. Referenţii primesc doar 125 de lei, iar pragul inferior este de şase lei pentru un referent cu gradul principal, treapta 1. Angajaţii ADP, cantina socială etc beneficiază de o majorare de 220 de lei, adică infinit mai puţin decât promitea primarul în momentul în care şi-a justificat acţiunea.
„Nu voi renunţa la aceste majorări salariale pentru că oamenii muncesc foarte mult, iar primăria are banii necesari pentru susţinerea lor. În primul rând, este vorba despre personalul contractual şi mă refer aici la salariaţii de la ADP, de la Administraţia Pieţelor, de la cantina săracilor sau de la Teatrul Ariel, care în prezent au salarii ce nu depăşesc suma de 450 de lei. Este foarte greu ca un muncitor de la ADP, de exemplu, care stă toată ziua cu nasul în asfalt fierbinte să-şi întreţină familia cu banii aceştia. Legea ne permite să acordăm majorări salariale şi asta vom face. Pentru personalul contractual se vor adăuga la venitul brut 300 de lei, ceea ce înseamnă că vor primi net cu aproximativ 220 de lei în plus. Domnul prefect nu are decât să atace HCL în instanţa de contencios, pentru că nu renunţ”, spunea cu ceva timp în urmă Rădulescu. Cu toate că edilul  Râmnicului declara că respectiva HCL a fost dată pentru salvarea de la foame a turnătorilor de asfalt de la ADP, cei mai favorizaţi au fost angajaţii din aparatul propriu care învârt hârtii cu iz penal.

Ungureanu mimează munca… la telefon

Joi, 1 iunie, în cadrul şedinţei de instruire a secretarilor unităţilor administrativ teritoriale pe teme de legalitate a actului administrativ, prefectul Petre Ungureanu a revenit asupra subiectului, precizând că hotărârile celor două unităţi administrative, respectiv Râmnicu Vâlcea şi Bujoreni, de a majora salariile în pofida Legii 330, vor fi atacate în contencios administrativ. O promisiune făcută şi cu o lună de zile în urmă, dar nefinalizată încă. La data respectivă, Ungureanu a declarat că nu atacat în contencios actul emis de executivul primăriei pentru că a încercat să rezolve situaţia pe cale amiabilă, telefonic. Telefon care l-a lăsat rece pe primarul Râmnicului.
Tot atunci, prefectul le-a recomandat secretarilor localităţilor vâlcene „să studieze cu atenţie ordonanţa de urgenţă emisă de guvern în 30 iunie a.c. privind reducerea personalului din aparatul administrativ, pentru că ei, împreună cu prefectul sunt cei care vor coordona restructurarea administraţiei publice şi vor urmări respectarea prevederilor legale în acest sens”. Un subiect inutil în condiţiile în care primarul Râmnicului declarase că nu va da afară, dimpotrivă. Primarul a făcut şi face angajări chiar sub nasul prefectului, cu acordul tacit al acestuia. D.N.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button