Pirneci, de la Dănicei, acuzat de PSD că a cerut de la oameni bani la negru pentru apă

Nitu Ghe Danicei 2– Niţu reacţionează – comuna Dănicei trebuie scăpată de gaşca actualului primar

Şarpele, când îl doare capul, iese la drum. Aşa şi Dumitru Pirneci, primarul de la Dănicei, a avut zilele trecute o ieşire nervoasă din cauza căreia, cel mai probabil, va pierde alegerile din 5 iunie. Simţind că Gheorghe Niţu (FOTO), candidatul PSD, a câştigat susţinerea oamenilor din comună şi că aproape toţi localnicii sunt supăraţi pe actualul primar din cauză că, în 3 mandate, n-a făcut mai nimic pentru localitate, ci doar pentru gaşca sa, Pirneci a chemat la ordin o paparudă de la o fiţuică ilegală şi, pe bani publici, a pus-o să-l atace pe adversarul său politic.

Pe Pirneci, l-a mâncat undeva şi, în mizeria de articol plătit din contul primăriei, din banii cetăţenilor din Dănicei, a aruncat câteva răutăţi şi în ceea ce ne priveşte. Şi din acest motiv, deşi nu avem şi nu vrem contracte de campanie cu Gheorghe Niţu, am decis să-i fim alături candidatului PSD, necondiţionat, cu atât mai mult cu cât acesta doreşte să scoată comuna Dănicei din ghearele grupului de interese preocupat să acapareze islazurile şi să defrişeze pădurile şi, evident, să o redea oamenilor din comună. Zilele trecute, l-am sunat pe social-democrat şi, fără să-i cerem absolut nimic, i-am oferit posibilitatea să se apere şi să-şi susţină cauza.

PSD a alocat comunei Dănicei zeci de miliarde pentru drumuri şi apă

„În acest mandat, Dumitru Pirneci a reabilitat un singur kilometru de drum, în Glodu. Abia acum, în preajma campaniei, a început o lucrare nouă, spre Dealul Scheii, ca să le ia ochii oamenilor. Problema este că lucrarea se execută în fugă şi prost şi nu va avea viaţă lungă. Ceea ce spun o dovedesc şi imaginile prezentate de actualul primar. În plus, lucrările la drum sunt începute pe datorie. La un moment dat, vor trebui plătite. Aş vrea să menţionez că, în 3 mandate, Pirneci a fost ajutat enorm de PSD şi de regretatul Ion Cîlea. A primit zeci de miliarde pentru investiţii. De banii primiţi, a făcut câţiva kilometri de drum, care deja sunt praf. PSD-ul l-a ajutat şi cu alimentarea cu apă. Unde este respectul lui Pirneci faţă de PSD?”, a întrebat, retoric, Gheorghe Niţu. Intrând în detalii, candidatul PSD a mai spus, ca şi alţi cetăţeni din Dănicei, că apa furnizată în localitate reprezintă un pericol pentru sănătatea populaţiei, iar Direcţia de Sănătate Publică ar trebui să facă verificări amănunţite, înainte ca vreun copil să se îmbolnăvească.

Apa cu mormoloci nu este potabilă şi nimeni nu o fură. DSP trebuie să ia măsuri

„Oamenii, i-aţi auzit, se aşteaptă să le curgă mormoloci la robinet. Pentru apă, nici măcar nu există autorizaţie de la SANEPID. Scria în articolul în care eram denigrat şi pentru care îi voi da în judecată că „situaţia nu este chiar atât de neagră”. Deci, recunosc şi ei că situaţia este neagră. S-a minţit şi în privinţa locuinţei mele. Primarul i-a dus la o anexă de-a mea. Eu locuiesc peste drum, nu acolo. Singurul adevăr este că am casa în construcţie. Eu nu fur, muncesc pentru fiecare leu şi da, nu am avut bani să o termin încă. În rest, ei mint cu neruşinare, iar primarul a intrat pe proprietatea mea fără mandat, aşa, la tupeu. Nu fur nicio apă, cum spune el şi îl voi invita în instanţă să dovedească această mizerie, dacă poate! Acolo, există o ţeavă, dar nu făcută de mine, ci primarul şi constructorul au pus-o. Reţeaua trece prin curtea acelei anexe – proprietatea mea. Mai mult, anul trecut, am făcut la primărie o cerere de branşare la reţea şi nu s-a aprobat. În final, nu m-am branşat. Primarul mi-a cerut 3 milioane, aşa, fără chitanţă, fără nimic. Nu a dat chitanţe nimănui din comună. E grav! Banii s-au dus la primar în buzunar. Cetăţenii pot confirma. Încă mă gândesc dacă să mă duc sau nu la DNA să spun tot ce ştiu. Sunt multe nereguli la Dănicei, iar eu sunt ameninţat în fel şi chip pentru că mă lupt cu gaşca lui Pirneci. (…) Revenind, când s-a băgat apa, pe acel teren, eu nu aveam nimic. Ei au făcut acel robinet şi l-au sigilat. N-am folosit apă de acolo şi nici n-aş fi avut curaj să beau, pentru că, repet, nu e potabilă! Dacă furam apă, în secunda 2, primarul îmi făcea plângeri, să fim serioşi! Unde locuiesc, în curte, am puţ, hidrofor, iar pentru băut îmi cumpăr. Accept oricând controale, de faţă cu presa, cu oricine”, a adăugat reprezentantul PSD, convins că Pirneci îl atacă pentru că „este disperat” şi simte că oamenii din Dănicei nu-l mai vor primar.

Pirneci, disperat, ştie că pierde alegerile!

O altă acuzaţie nefondată îndreptată împotriva lui Niţu este aceea că nu şi-ar fi plătit impozitele. Social-democratul a desfiinţat-o din trei vorbe, explicând că firma sa participă la diferite licitaţii prin ţară şi n-ar fi primit de la Primăria Dănicei certificate fiscale dacă avea datorii la bugetul local. „Este absurd! Sunt unul dintre contribuabilii importanţi din comună. Certificatele fiscale mi le eliberează chiar fiica primarului, care e subalterna sa. Din ce spune primarul, reiese că fiica lui încalcă legea. De asemenea, eu am avut la firmă „n” controale, de la Bucureşti, din judeţele în care am activitate. Am licenţă pentru traseul Rm. Vâlcea – Dănicei şi transport călătorii în microbuze bune, noi. Am 5 curse dus-întors pe zi. De la Dănicei până la Vitomireşti, lucrez pe un contract corect, legal, cu primăria, care mi-a atribuit acest traseu. Am licenţe şi pentru alte trasee din zonă. Ei vorbesc aiurea şi, prin astfel de atacuri, le fac rău oamenilor din zona Dănicei, care au nevoie să se deplaseze în condiţii de siguranţă şi oriunde au nevoie. În disperarea care l-a cuprins, Pirneci loveşte şi în Secţia de Poliţie, le dă directive agenţilor”, a mai declarat Gheorghe Niţu, viitorul primar de la Dănicei.

Pirneci lansează atacuri în fiţuici ilegale, pe bani publici

Întrebat ce îl determină să ia atitudine împotriva neregulilor din Dănicei, candidatul PSD ne-a mărturisit alte lucruri îngrijorătoare: „Pe mine şi pe ceilalţi cetăţeni, ne deranjează că s-au dat 300 de hectare de pădure firmei Lazăr Company, care a defrişat masiv. Aceşti oameni au venit la Dănicei ca să ne ia, nu să ajute, cum spuneau la început. S-a dat teren din rezerva comunei, din islazuri, ceea ce e extrem de grav. Dacă din iunie tot Pirneci va fi primar, islazurile vor fi date cu totul. (…) Aţi venit cu maşina la Dănicei şi aţi mers pe drumuri. Vi s-a părut că sunt bune? Ce s-a întâmplat cu zecile sau sutele de miliarde aduse de Ion Cîlea de la Guvern sau de la CJV pentru comuna Dănicei?

„Căţeii” săi s-au abonat la banii comunei

(…) De ce s-au făcut lucrări din banii primăriei cu firma unui consilier local? Este ilegal! Şi încredinţare directă… Ei cred că vor scăpa basma curată cu ce au făcut sau vor ascunde gunoiul sub preş? De ce credeţi că nu v-a răspuns Pirneci la adresa pe Legea 544? Lazăr Company a avut lucrări şi compensări cu primăria. Nu mai vorbesc că TIR-urile acestei firme, care cară nonstop lemne din pădure, ne distrug drumurile şi aşa prăpădite. (…) Mă mai deranjează şi faptul că firma Melentarii SRL cară balast din pârâu, şi tot comuna noastră plăteşte pentru asta. În Dănicei, s-a format o gaşcă şi stoarce comuna de resurse. Scopul meu este să opresc această gaşcă, să nu mai facem investiţii proaste, de miliarde, bani cu care putem realiza lucruri într-adevăr utile . Cea mai mare temere a lui Pirneci este că, după ce voi ajunge primar, voi descoperi tot ce a făcut. De ce îi este frică, nu va scăpa! De ceva vreme, eu, pe puterile şi resursele mele personale, merg în pelerinaj la mormântul lui Arsenie Boca cu oameni din comună… şi voi continua astfel de acţiuni. A început să îi ducă şi Pirneci, cu maşină de la Lazăr Company, pe banii comunei. Păi, îşi face campanie pe banii primăriei, mă atacă pe mine pe banii primăriei? Ce-i asta?”, a concluzionat Gheorghe Niţu. Ieri, şi Constantin Rotaru, liderul naţional al PSR, care îşi are originile la Dănicei, ne-a confirmat câteva dintre neregulile semnalate de Niţu. (va urma)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button