Diverse

Pianista Sofia Elena Deaconeasa a obţinut Premiul I la Concursul Muzical al Franţei

În a doua parte a lunii mai, la Paris, a avut loc etapa finală a Concursului Muzical al Franţei – „Concours Musical de France 2010”. La acest eveniment, au participat 14 copii de la şcolile sau grădiniţele din judeţul Vâlcea.
Printre participanţi s-a numărat şi Sofia Elena Deaconeasa (preşcolar la Grădiniţa nr. 3), care a concurat la categoria „Enfantin” şi a obţinut calificativul „Mention Tres Bien 1ere nommee”, (Premiul I, prima nominalizare din categorie). Elevii din Vâlcea au fost pregătiţi de profesorii Doina Olteţeanu, Cristiana Lazăr, Liliana Bărbuş şi Mihaela Manafu. În cazul fetiţei Sofia Elena Deaconeasa, profesoara Mihaela Elena Manafu este cea care s-a ocupat de pregătire, cu o extraordinară dăruire şi pasiune. Menţionăm că participarea copiilor în cadrul prestigiosului concurs internaţional de la Paris „Concours Musical de France” a fost posibilă exclusiv prin eforturile financiare ale părinţilor şi ale unor oameni minunaţi, mobilizaţi în cadrul unei „instituţii” virtuale, dar cu aplicaţii reale, numită Agenţia de împlinit dorinţe (coordonată de către un om mai mult decât frumos – Alina Zara, căreia toţi copii îi mulţumesc pentru ajutor). Cu ajutorul Agenţiei şi a unei campanii online, în care s-au implicat să dea o mână de ajutor pensionari, studenţi şi oameni de bine, copiii au primit un premiu nesperat, dar mult dorit: o excursie la Disenyland pentru o zi.
Etapele eliminatorii ale probei de pian la renumitul Concurs Muzical al Franţei „Concours Musical de France 2010” au avut loc în luna aprilie, iar Sofia Elena Deaconeasa a obţinut calificativul „Tres Bien Finaliste”, fiind prima clasată între cei 24 participanţi ai categoriei, din 11 ţări.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button