Administratie

Petrecere câmpenească de ziua comunei Scundu

Marţi, 26 octombrie, când creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, are loc la Scundu o petrecere câmpenească, devenită deja tradiţională. Administraţia locală, în frunte cu primarul Dumitru Blejan, s-au preocupat pentru a organiza cea de-a patra ediţie a zilei comunei Scundu. Cu acest prilej localnicii îşi vor putea felicita şi primarul, care marţi îşi serbează onomastica. Deşi criza se resimte ca peste tot, autorităţile locale din Scundu au făcut toate eforturile pentru ca această zi specială să nu treacă neobservată. Au asigurat toate ingredientele pentru ca buna dispoziţie să nu lipsească de ziua comunei. Vor fi mici şi bere la discreţie pentru toţi invitaţii, petrecerea urmând a fi animată de numeroşi interpreţi de muzică populară. Vor urca pe scena amplasată pe terenul de fotbal din localitate, pentru a-i bucura pe scundeni, îndrăgiţi interpreţi de folclor din zona Olteniei, printre invitaţii de seamă, care vor asigura spectacolul, numărându-se şi Jenny Nicolau. Sunt aşteptate să petreacă alături de localnici, să deguste tradiţionalul vin rozaliu din Scundu şi o seamă de personalităţi din politica vâlceană, cu putere de decizie la nivel judeţean. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button