Politica

Peste 200 mil. euro pentru Vâlcea! Buican l-a luat iar la „ture” pe Costi Rădulescu

Miercuri, la MIPE, ministerul condus de liberalul Marcel Boloş, a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul regional de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare din judeţul nostru, o investiţie estimată la peste 200 de milioane de euro şi – de departe – cel mai important obiectiv al Vâlcii, pe termen scurt.

Se ştia de mai multă vreme că acest contract se va semna cel târziu în noiembrie a.c., dată fiind şi presiunea exercitată de comunităţile din Vâlcea şi de ziarul nostru, care a urmărit de la început acest proiect şi a încercat să-l împingă înainte, prin nenumărate articole, adrese la instituţii şi alte demersuri specifice. Pe de altă parte, era clar că nimeni, nici măcar conducerea MIPE, nu-şi permitea să pierdem din nou aceste fonduri. Pentru că le-am pierdut de câteva ori. Aşa că, miercuri, s-a întâmplat ceea ce zeci de mii de vâlceni aşteaptau de mai bine de un deceniu. Iar politicenii, bineînţeles, s-au înghesuit imediat să-şi aroge meritele. Primul care şi-a dat în petic a fost Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, care a revendicat reuşita semnării contractului de finanţare a proiectului prin POIM, deşi nu am auzit vreodată să fi luptat pentru el. Never! Postarea de pe o reţea de socializare, în care pesedistul face pe grozavul, l-a înfuriat teribil şi pe deputatul Cristian Buican. „Aşa cum spuneam, într-o postare anterioară, cele mai urâte lucruri pe care le pot face politicienii sunt minciuna şi asumarea meritelor altuia (altora)! Din 2020 până azi, un număr mare de oameni din PNL, ADI APA Vâlcea, APAVIL S.A., primarii din judeţul Vâlcea şi nu numai au muncit şi au făcut demersuri pentru finanţarea şi lansarea unui proiect major pentru Vâlcea: reabilitarea, moderizarea şi extinderea sistemelor de apă şi canalizare, prin POIM 2014-2020. Azi (02.11.2022) e într-adevăr o zi istorică pentru Vâlcea! S-a semnat acest proiect, în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro!!! Deşi nu a mişcat niciun deget pentru acest proiect, preşedintele cu şcoală la barieră al CJ Vâlcea încearcă să îşi asume meritele pentru promovarea proiectului, chiar dacă anul trecut făcea pariuri că proiectul nu se implementează!!! Ne mirăm de ce Judeţul Vâlcea este la nivelul actual? Eu, unul, nu mă mir!”, a reacţionat liderul PNL Vâlcea. Buican a lăsat totuşi subiectul cumva neterminat, în sensul că nu ne-a lămurit de ce, miercuri, liberalii n-au părut să fie pe fază. Asta deşi, cum spuneam, MIPE are la conducere un liberal, iar Cecilia Văduva a fost promovată de PNL Vâlcea în funcţia de secretar de stat sau ceva de genul… la acest minister. Sigur, nu este prima oară când, la Bucureşti, se întâmplă lucruri importante şi „reprezentanta” liberalilor din judeţul nostru habar n-are, fiind plecată prin concedii scumpe şi exotice, peste hotare. PNL Vâlcea trebuie să-şi asume şi promovarea unor oameni ca Cecilia Văduva, care uită imediat după ce ajung în funcţii ce şi cui îi datorează, iar pe primarii din judeţ îi tratează aşa cum îi tratează atunci când ajung pe la Bucureşti să întrebe de proiectele lor, referitoare la introducerea gazelor sau la alte obiective, depuse de ani buni la MIPE şi pierdute prin sertarele de acolo. (va urma)

Articole Similare

Back to top button