Administratie

Peste 200 km de drum asfaltaţi până acum în mandatul lui Cîlea

Într-o perioadă în care mai toată lumea este preocupată excesiv de campania electorală, preşedintele social-democrat al Consiliului Judeţean, Ion Cîlea se apleacă, mai mult ca oricând, asupra problemelor reale ale vâlcenilor. Din agenda de lucru a şefului CJ nu lipsesc investiţiile importante din judeţ, pe care le monitorizează în permanenţă. 

Zeci de reabilitări în judeţ

În acest moment, în oraşul Bălceşti, păstorit de Ion Curelaru, se execută lucrările la alimentarea cu apă şi la canalizarea localităţii. „Lucrarea este într-o stare avansată. Pe o porţiune a DJ 651 B Bălceşti – Goruneşti, între km 0 şi 1,7, care este prinsă pe Programul Operaţional Regional Axa 2, Domeniul de Intervenţie 2.1, lucrările de amenajare şi definitivare a execuţiei alimentării şi canalizării erau rămase în urmă. Am fost acolo împreună cu primarul Ion Curelaru şi şeful Direcţiei Tehnice din cadrul Consiliului Judeţean, stabilind cu această ocazie finalizarea lucrărilor pe acea porţiune, astfel încât constructorul să aibă posibilitatea de a pregăti patul şi turnarea asfaltului. Pe această cale, trebuie să-mi cer scuze locuitorilor din zonă, întrucât a fost distrus drumul din cauza lucrărilor la alimentarea cu apă. De aceea, accesul cetăţenilor şi a maşinilor în zonă este îngreunat. Cât priveşte lucrările la reabilitarea drumului Bălceşti-Goruneşti, trebuie să remarc ritmul foarte bun în care se lucrează, dar şi calitatea deosebită în execuţie. De asemenea, lăţimea drumului dă impresia că facem autostradă, nu drum judeţean” ne-a declarat Ion Cîlea. Acesta a adăugat că firma care execută drumul lucrează în avans faţă de stadiul prevăzut în contract şi sunt şanse mari ca până la apariţia unor condiţii climatice nefavorabile să fie finalizate lucrările pe 70% din lungimea drumului.

Drumul dintre Bălceşti şi Goruneşti nu este însă singurul aflat în atenţia conducerii CJ. În acest moment, sunt în lucru o serie de alte lucrări de reabilitări, întreţineri, reparaţii şi asfaltări pe mai multe drumuri din judeţ. „Am fost recent în localitatea Stăneşti, condusă de liberalul Ionel Michiu, pentru a vedea la faţa locului stadiul asfaltării a 1,5 km pe drumul care leagă Roeştiul de Măciuca. Am ales porţiunea cea mai proastă de drum, la hotarul cu Măciuca, care avea nevoie urgentă de reabilitare. De asemenea, m-am deplasat la Măldăreşti, în zona Ciupa, pentru a vedea cum se lucrează pe drumul judeţean care leagă localitatea de drumul naţional. Lucrarea este într-o stare avansată – acum câteva zile s-au transportat acolo 405 mc de asfalt şi cred că prin măsurile luate împreună cu directorul RAJDP, Nicolae Vălimăreanu, vom reuşi să terminăm drumul într-un termen foarte scurt. Mai avem în lucru un drum care trece prin faţa Primăriei Stoeneşti, pe o porţiune aflată într-o stare foarte proastă. Am hotărât să turnăm un strat de asfalt peste acest drum judeţean. Tot la Stoeneşti mai avem un drum judeţean care trece prin zona Cacova şi care arăta foarte rău. Sper să-l asfaltăm până la venirea timpului nefavorabil”, a adăugat şeful CJ. La toate aceste lucrări se mai adaugă cea de la Dăncei, localitate condusă de liberalul Dumitru Pirneci, privind asfaltarea a 1,5 km de drum, dar şi cea pe drumul judeţean care leagă comunele Scundu şi Orleşti, pe o porţiune de 2 km. Lucrările au fost deja finalizate. De asemenea, a mai fost executată o asfaltare de drum în Olanu, în zona Valea Caselor. La toate acestea, se mai adaugă asfaltarea unei porţiuni de drum care leagă comuna Drăgoeşti cu Scaioşi (sat al comunei Orleşti), extrem de frecventată de pescari. Nu în ultimul rând, au mai fost realizate asfaltări la Scundu, Pesceana şi Galicea. În această ultimă localitate, condusă de primarul liberal Ion Năfliu, s-a asfaltat o porţiune de drum în zona Valea Caselor, care merge către o mănăstire.

Ion Cîlea mai spune că dacă toate aceste drumuri ar fi fost reabilitate anul viitor, cheltuielile ar fi fost mult mai mari.

Nu în ultimul rând, trebuie amintite realizarea unui pod în satul Cheia, dar şi asfaltarea a trei kilometri de asfalt. În plus, la Costeşti se lucrează la asfaltarea a 500 metri de asfalt, în zona Pietreni. Lucrări de anvergură se mai desfăşoară şi la Şuşani, pe unul dintre cele mai proaste drumuri din judeţ.

„Am fost şi la Cernişoara şi am constatat că o porţiune de drum care traversează localitatea este distrusă. Am hotărât să asfaltăm şi acolo 500 metri de drum”, ne-a mai spus preşedintele CJ. De când este în fruntea instituţiei, Ion Cîlea a reuşit să asfalteze peste 200 km de drum în tot judeţul. La începutul mandatului, Cîlea promitea să asfalteze 238 de km, însă în acest moment îşi propune ca până în 2012 să dubleze această lungime. La toate acestea, se adaugă realizarea a sute de poduri şi podeţe. „Mă bucură foarte mult faptul că am reuşit să ating toate obiectivele pe care mi le-am propus, deşi traversăm o perioadă de recesiune. Cred că am reuşit să facem lucrări mai multe decât într-o perioadă normală. De ce? Pentru că am reuşit să gestionăm mai bine fondurile şi am stabilit priorităţi. Se poate verifica, de altfel, că toate lucrările au fost executate după necesitate, nu după culoarea politică a primarului. Nu trebuie să uităm de investiţiile de anvergură din ultima vreme: noul sediu al Teatrului Anton Pann, Centrul de Expoziţii de la Seaca, realizarea unor pârtii de schi în Voineasa, Obârşia Lotrului, Vidra şi Malaia. Indiferent de piedicile care mi se pun, voi realiza aceste pârtii de schi”, ne-a mai spus Ion Cîlea. 

Secţie nouă de Gastroenterologie la SJU

Drumurile nu reprezintă însă singura prioritate pentru şeful CJ. În această săptămână va avea loc inaugurarea secţiei de Gastroenterologie din cadrul Spitalului Judeţean, care a fost complet reabilitată. La SJU, tot cu sprijinul Consiliului Judeţean, a mai fost realizată o secţie modernă ORL, la parterul instituţiei. În plus, la Maternitatea Rm. Vâlcea au fost executate lucrări cu fondurile CJ, în valoare de 6 miliarde lei, în vederea reabilitării reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare. Acestui sprijin s-a alăturat în urmă cu ceva timp şi Ministerul Sănătăţii, care a alocat 4 miliarde de lei pentru schimbarea celor două lifturi care aveau perioada de utilizare expirată.

Tot la acest capitol poate fi amintită şi darea în funcţiune a centrului de îngrijire de la Bistriţa. O bună parte din spaţiul centrului a fost reabilitat special pentru persoanele cu handicap. „Am asigurat toate echipamentele necesare pentru tratamentele de recuperare a bolnavilor, reuşind să realizăm o unitate la nivelul cerinţelor UE. Saloanele au câte trei paturi şi grupuri sanitare proprii”, ne-a mai spus Ion Cîlea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button