Liga 6

Pesceana, vicelideră! A învins Steaua! Doi egipteni joacă pentru Luceafărul

Luceafărul Pesceana a ieşit din anonimat în Liga a VI-a. A avut o campanie de transferuri bună şi din formaţie de subsolul clasamentului, a ajuns să se bată pentru plutonul fruntaş. Acum e vicelideră. Nu a pierdut niciun meci din Seria Sud în primele patru etape. Are trei victorii şi un egal, fiind devansată doar de Olteţul Bălceşti, singura cu punctaj maxim. Sâmbătă după-amiază, Claudiu Batîr şi colegii săi au jucat la Măldăreşti, cu Steaua Tineretului, formaţia nou-înfiinţată, care are în componenţă mulţi studenţi, obşinuiţi mai mult cu minifotbalul. E ca o selecţionată, cu jucători din mai multe localităţi precum Costeşti, Vaideeni, Slătioara, Oteşani, Horezu. O formaţie tânără, în care majoritatea jucătorilor au sub 25 de ani. Luceafărul i-a luat pe Batîr şi Proteasa, de la Amărăşti, a legitimat doi stranieri, pe fraţii egipteni Mohamend şi Ahmed, ajunşi la muncă în Pesceana, pe lângă alţi câţiva jucători care îşi dovedesc eficienţa de la un meci la altul. Acum, la Măldăreşti, cel mai periculos pentru poarta adversă a fost Robert Giurea. Steaua a început jocul mai bine, a avut primele oportunităţi. Cazacu a trimis aproape la vinclu. În loc de 1-0 s-a făcut 0-1. În minutul 11, oaspeţii au obţinut penalty. Căpitanul Claudiu Batîr l-a executat şi a adus-pe pe Luceafărul la timonă. Golul primit nu le-a turnat gazdelor plumb în picioare. În minutul 18, pe un contraatac, au reuşit egalarea. Cazacu a finalizat frumos, peste portar: 1-1. În minutul 31 s-a făcut 1-2, după o aruncare de la margine. Giurea a scăpat în stânga şi a trimis un lob peste portar. Tot el putea stabili scorul pauzei, 1-3, dar a punctat doar la capitolul ratări. La reluare, Pesceana a dublat, totuşi, diferenţa, după un contraatac. Giurea a trimis în faţa porţii, iar Mădălin Iureş a punctat. În minutul 56, portarul celor de la Pesceana a adus bucuria în tabăra tinerilor de la Steaua. Dorobanţu a şutat, iar Florescu a scăpat mingea printre mâini, în propria poartă. S-a făcut 2-3 şi jocul părea să fi departe de a se fi încheiat. Până la final, însă, doar oaspeţii au mai ratat şi au mai marcat, prin acelaşi Robert Giurea, care a mai pus două “boabe” în dreptul a lor săi. 2-5 a fost la final. Pentru Pesceana urmează un derby, cu Grădiştea. Steaua va juca la Berbeşti, pe sintetic, un teren care pare să-i convină mai mult.

Articole Similare

Back to top button