Politica

PD-L doreşte să privatizeze combinatul Oltchim

Instalaţia de piroliză de la Arpechim Piteşti ar putea fi repornită peste o lună, potrivit declaraţiilor conducerii societăţii Oltchim Râmnicu Vâlcea. Astfel, o parte dintre salariaţii care se află în şomaj tehnic, prin rotaţie, ar putea să se reîntoarcă la muncă.
„La finele acestei luni, vor fi finalizate lucrările de revizie la instalaţia de la Arpechim. Intenţionăm să pornim instalaţiile de piroliză de la Piteşti în septembrie, iar la Arpechim vrem să completăm schema, deoarece vom aduce şi personal de întreţinere”, anunţa, zilele trecute, Constantin Roibu, directorul general al Oltchim. Acesta s-a arătat încrezător că şi cei care se află în şomaj la ora actuală îşi vor relua slujbele după  punerea în funcţiune a pirolizei. Fără instalaţia care asigura materia primă combinatului din Râmnic, Oltchim a funcţionat la 30 la sută din capacitatea de producţie. Roibu susţine că, din cauza unor operaţiuni greoaie, instalaţia de piroliză de la Arpechim nu a putut funcţiona până acum. Investiţiile pentru repornirea pirolizei s-au ridicat la suma de 15 milioane de euro, bani pe care societatea i-a împrumutat de la CEC şi BRD, în urmă cu câteva luni. După ce Oltchimul va înregistra  profit, combinatul va fi scos la privatizare. Cel puţin aşa spus, tot săptămâna trecută, ministrul Economiei, Adriean Videanu, care a menţionat că, în momentul de faţă o eventuală încercare de vânzare a combinatului nu ar fi deloc profitabilă.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button