Patru echipe din Superligă se bat pentru a evita retrogradarea
În Superligă, bătălia pentru supremaţie pare deja decisă. Lidera CS Şirineasa trebuie să-şi mai adjudece minimum două puncte în ultimele două runde (adică să nu piardă cu Unirea Tomşani, în deplasare, şi cu Viitorul Dăeşti, acasă, sau să câştige măcar una dintre aceste două partide), pentru a se încorona campioană. Mult mai interesantă este în schimb lupta pentru evitarea retrogradării, în care mai sunt angrenate efectiv 4 echipe, Viitorul Dăeşti, CS Mădulari, Voinţa Orleşti şi FC Băbeni – care sunt situate chiar în această ordine pe locurile 8-11 şi sunt despărţite în clasament de doar două puncte, aşa că orice e posibil.
Unirea Tomşani a scăpat deja de griji, iar Viitorul Dăeşti aşteaptă trei puncte la „masa verde” ca să se salveze
Până săptămâna trecută, în „calculele” pentru supravieţuire intra şi Unirea Tomşani, care a scăpat însă de emoţii după victoria surprinzătoare obţinută la Cozia Călimăneşti (3-0). Formaţia primarului Dumitru Pearcu are de jucat şi un meci lejer în ultima rundă, în fieful codaşei CS Creţeni, pe care îl va câştiga cu siguranţă. Pe de altă parte, şi Viitorul Dăeşti este pe cale să-şi limpezească situaţia, dacă va primi victoria la „masa verde” în meciul cu Cavalarul Trac Cernişoara, pentru că oficialii adverşi au folosit un tânăr fotbalist care nu avea drept de joc. Cu încă trei puncte în cont, dăeştenii vor ajunge la 44 şi vor privi altfel lupta pentru supravieţuire. Echipa primarului George Popolan va juca în week-end acasă, cu Cozia Călimăneşti, iar în ultima rundă împotriva liderei CS Şirineasa, care ar putea trata meciul mult mai lejer, dacă îşi va adjudeca titlul printr-o victorie etapa aceasta la Tomşani. În aceste condiţii, dăeştenii au mari şanse de a ocupa locul 8, ultimul care asigură rămânerea automată în Superligă, fără a mai juca meciuri de baraj.
Dintre CS Mădulari, Voinţa Orleşti şi FC Băbeni, una va retrograda direct, iar două vor juca meciuri de baraj
Cu adevărat dificilă este însă situaţia celorlalte trei echipe aflate în „zona fierbinte”, CS Mădulari, Voinţa Orleşti şi FC Băbeni. Tocmai de aceea, credem că merită să prezentăm programul celor cinci echipe în ultimele două runde, ca să vedem care dintre acestea ar avea şanse mai mari de a se salva de la retrogradare. Echipa lui Daniel Dimulescu mai are de jucat cu Viitorul Valea Mare acasă şi la Cozia Călimăneşti. Orleştenii vor înfrunta etapa aceasta pe Posada Perişani, iar în ultima rundă vor primi pe teren propriu replica dârză a celor de la AS Mihăeşti. În fine, FC Băbeni îşi va adjudeca în week-end trei puncte la „masa verde” cu Minerul Ocnele Mari, după care va înfrunta pe Posada Perişani, acasă. În mod sigur, dată fiind situaţia foarte echilibrată din clasament, lupta pentru evitarea retrogradării se va decide abia la ultimul fluier al sezonului.
Cum se cunoaşte, echipele care vor termina pe locurile 9 şi 10 vor juca meciuri de baraj cu cele două formaţii care vor încheia sezonul pe locurile 2 în cele două serii ale Ligii a IV-a. În schimb, ultimele şase clasate în Superligă (poziţiile 11-16) vor pica în eşalonul inferior. (N.C.)