Diverse

Participarea la Europene, plătită scump de Paula Ungureanu

* portarul echipei chimiste nu va mai putea juca în acest sezon de Liga Campionilor

Din păcate, concluzia după acest european este că această naţiune continuă să fie urmărită de ghinion. Pe lângă faptul că n-a reuşit să acceadă în finala Campionatului European, deşi a dat în semifinale peste o echipă limitată, care nu-i pusese vreodată probleme în ultimii ani, echipa naţională a României a pierdut pe parcursul acestui turneu final două jucătoare importante. Extrema Cristina Vărzaru a fost scoasă din circuit încă din prima parte a competiţiei, din cauza unei rupturi musculare. A urmat apoi o lovitură grea, atât pentru Naţională, cât mai ales pentru Oltchim. Portarul Paula Ungureanu s-a accidentat grav în meciul cu Croaţia, verdictul medicilor fiind crunt: ruptură de ligamente. Astfel, Paula a părăsit Danemarca, următoarea destinaţie fiind Belgia. Luni, 20 decembrie, portarul formaţiei chimiste a fost operată de un reputat medic specialist în tratarea unor astfel de afecţiuni. Recuperarea va fi, însă, destul de lungă, aceasta urmând a se întinde pe durata a şase luni. S-a vehiculat faptul că Ungureanu ar putea lipsi chiar mai mult decât atât pentru că doreşte să profite de această pauză şi să-şi îndeplinească un vis, de a deveni mămică. Altfel, o dată cu accidentarea din Danemarca, Paula a spus adio şi acestui sezon de Liga Campionilor. Cel puţin până în vară, Oltchim nu se va mai putea baza pe serviciile sale.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button