Administratie

Ordonanţele premierului sunt „imbecile”

• asta cred comsiarul Ilie Ciontu şi toţi ceilalţi români, fără carnet portocaliu

Nimeni nu ştie exact câţi ţigani locuiesc în judeţul Vâlcea. Statul nu are o evidenţă clară a acestora, din vina minoritarilor, care refuză să-şi recunoască etnia.
Anii trecuţi, statul român a demarat o amplă acţiune de punere a acestora în legalitate, prin înfiinţarea unei caravane ce avea ca obiect eliberarea actelor de identitate chiar la domiciliul romilor. Programul a fost pus pe butuci în vara acestui an de ordonanţa lui Boc, care prevede reducerea cheltuielilor şi a personalului din administraţia publică locală.
Fără fonduri pentru aceste acţiuni, Ilie Ciontu, şeful Serviciului Judeţean de Evidenţă a Populaţiei Vâlcea, nu mai vrea să alerge după ţiganii din judeţ pentru a-i aduce în legalitate, respectiv pentru eliberarea actelor de identitate. Ciontu susţine că nu mai are nici bani, nici oameni şi nici chef să meargă cu caravana prin judeţ doar pentru că o anumită minoritate se crede mai presus de ceilalţi cetăţeni ai judeţului. Acesta a declarat că-şi asumă întreaga  responsabilitate, indiferent de repercursiuni: „Nu mă mai interesează că ţiganii din nu ştiu ce zonă nu au acte de identitate. Nu ştiu, de fapt, nimeni nu ştie câţi dintre ei nu au acte, pentru că ei se înmulţesc rapid, cel mai rapid aş putea spune. Nici nu poţi să faci o evidenţă, pentru că foarte mulţi dintre ei nu recunosc că sunt ţigani, din cauza asta s-a scos din acte căsuţa destinată acestei minorităţi.  Sunt cetăţeni ai României, deci au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca toţi ceilalţi. Vor acte?, să se prezinte la serviciile de evidenţă a populaţiei din zona la care sunt arondaţi şi să şi le facă. Eu nu mai plec cu caravana prin judeţ pentru ei, indiferent cine îmi cere asta. Poate să fie şi preşedintele României… Sunt cetăţeni români; trebuie să respecte regulile jocului, aşa cum face toată lumea. Nu mai am nici bani pentru benzină, pentru că Guvernul ne-a tăiat fondurile. Şi nici personal… Mie mi-au tăiat cinci posturi, m-au lăsat fără cinci oameni. Doi au rămas în sistem, iar ceilalţi trei au fost repartizaţi în cadrul diferitelor servicii ale Primăriei Râmnicului, în condiţiile în care instituţia are nevoie de cel puţin 14 persoane pentru a face faţă activităţii. Am fost obligaţi să reducem cheltuielile la sânge, iar acţiunile de punere în legalitate a etniei rome au încetat. Caravana nu va mai merge în teritoriu decât pentru persoanele cu handicap”. Comisarul a mai spus că situaţia nu ar fi fost atât de catastrofală dacă Guvernul s-ar fi consultat cu specialiştii din sistem. „Din păcate, această ordonanţă imbecilă, Ordonanţa 63/2010, a fost făcută fără consultarea specialiştilor din sistem. Au dat o ordonanţă, dar habar nu au cum funcţionează sistemul. Ei au calculat că un lucrător poate să deservească 6.500 de cetăţeni, dar nu au ţinut cont de fapt că, la serviciul public respectiv, mai sunt arondate încă trei, patru localităţi. Cum este cazul municipiului Drăgăşani, unde cei trei angajaţi ai serviciului de evidenţă sunt obligaţi să deservească un număr de 65.000 de locuitori, şi nu 21.000, cum calculaseră ei, pentru că acolo avem încă trei comune arondate, plus maternitatea. Copiii se nasc, trebuie înregistraţi, trebuie să facem certificate. Nu e simplu! E o problemă foarte gravă acolo, care trebuie rezolvată cât mai repede. Probleme avem şi în Râmnic… ne-au redus personalul, fără să ţină cont de localităţile arondate aici. Când s-a creionat, nu am fost întrebaţi ce şi cum. În aceste condiţii, nu vă aşteptaţi ca angajaţii noştri să vă zâmbească. Cum poţi zâmbi cu 500 – 600 lei pe lună şi cu doi copii acasă, plus un credit bancar?”, a conchis comisarul Ilie Ciontu.

Dana Nedescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button