Liga Nationala

Oltchim se primeneşte

* campioana României îşi încropeşte lotul pentru sezonul viitor

Rămasă fără antrenor principal, după ce Radu Voina a refuzat să-şi prelungească înţelegerea cu gruparea vâlceană pe încă un sezon, Oltchim traversează o perioadă de căutări. Dacă jucătoarele şi-au luat o binemeritată vacanţă, oficialii clubului vâlcean nu au linişte şi pun la cale planul pentru sezonul viitor.

În afara tentativelor de a găsi un nou tehnician, conducătorii campioanei României încropesc şi lotul pe care se vor baza în următorul an competiţional. Se caută o formulă propice pentru a se face performanţă, în special datorită faptului că, aşa cum însuşi managerul general al SC Oltchim SA, Constantin Roibu, a anunţat, în sezonul viitor obiectivul va fi câştigarea Ligii Campionilor.
Un lucru e cert: dată fiind şi criza financiară cu care economia naţională se confruntă, campioana României nu se va mai baza pe un lot atât de stufos din punct de vedere numeric. Astfel, se are în vederea formarea unei echipe formată din maxim 18-19 jucătoare, care să ducă până la capăt viitorul sezon competiţional.

Ungureanu, Maier, Beşe – sigure că rămân în lot

Unui număr de zece jucătoare de la Oltchim le expiră contractul în această vară, mai precis pe 30 iunie. Din acest grup fac parte Paula Ungureanu, Valeria Beşe, Ramona Maier, Steluţa Luca, Roxana Gatzel-Han, Gabriella Szucs, Valentina Ardean, Tereza Pâslaru, Narcisa Lecuşanu (care a anunţat că se va retrage oricum din activitate) şi Adina Fiera (urmează să nască în toamnă doi gemeni şi va rata cea mai mare parte a viitorului sezon).
Dintre acestea, până acum se ştie doar că Paulei Ungureanu i s-a propus să continue la Oltchim, în timp ce Ramona Maier şi Valeria Beşe au primit încă din primăvară ofertele de prelungire şi au semnat precontracte, aşa că nu mai există nicio îndoială: toate trei vor juca şi în sezonul viitor la Vâlcea. În ceea ce o priveşte pe Steluţa Luca, aceasta a anunţat deja că îşi doreşte să mai joace un sezon şi aşteaptă la rândul său prelungirea angajamentului cu Oltchim.
În ceea ce o priveşte pe Valentina Ardean, din câte se pare, aceasta beneficiază de o prevedere a Regulamentului de Ordine Interioară a clubului vâlcean, în care se precizează că în cazul în care a fost accidentată mai mult de o jumătate din sezon contractul i se prelungeşte automat cu încă şase luni, pentru a compensa astfel absenţa de pe teren.
Altfel, în cazul în care ungurul Peter Kovacs va fi numit antrenor la Oltchim, unguroaica Gabriella Szucs ar putea fi păstrată de asemenea în lot.

Vaschuk şi Gatzel au o situaţie incertă

Dintre handbalistele cărora le-a expirat contractul în această vară, o situaţie incertă au ucraineanca Olga Vaschuk, precum şi Roxana Gatzel-Han, despre care se spune că vor pleca de la Vâlcea.
Foarte probabil, în condiţiile în care Tereza Pâslaru va reveni pe teren după perioada de inactivitate cauzată de faptul că a fost însărcinată şi a născut o fetiţă la finele anului trecut, Oltchim va renunţa la unul dintre portari. Cel mai probabil, pe picior de plecare (sub formă de împrumut la o altă grupare din Liga Naţională) se va afla Mihaela Smedescu, care mai are contract cu campioana României până pe 30 iunie 2011.
Tot până la acea dată mai sunt legate de Oltchim alte nouă jucătoare: Oana Manea, Cristina Neagu, Adriana Nechita, Anastasiya Pidpalova, Iulia Puşcaşu, Regina Shymkute, Ionela Stanca, Talida Tolnai şi Patricia Vizitiu. Altor două, şi anume Clarei Vădineanu şi Adrianei Ţăcălie, le expiră contractele pe 30 iunie 2012.

„Stranierele” de valoare refuză Vâlcea!

Din momentul în care s-a format această echipă de aur la Rm. Vâlcea, oficialii clubului Oltchim au încercat să transfere şi câteva jucătoare de valoare din Europa, însă, pe rând, acestea au refuzat să vină în România. S-a negociat în special cu rusoaice (Liudmila Mochalina, Ekaterina Davydenko, Anna Sidorova, Irina Poltoratskaya, Liudmila Bodnieva), dar discuţii au fost şi cu muntenegreanca Katarina Bulatovic sau turcoaica Yeliz Ozel, însă toate au spus „pas” ofertelor venite dinspre Vâlcea.
Se pare că situaţia se va repeta şi în acest sezon, pistele pe care Oltchim le-a atacat fiind, până acum, sortite eşecului, ultimul refuz venind din partea Annei Kochetova (de la Dinamo Volgograd), care i-a sunat pe oficialii vâlceni şi i-a anunţat că nu poate veni în România în acest moment, atâta timp cât a devenit din nou campioana Rusiei şi va evolua în Liga Campionilor. Cel mai probabil, discuţiile dintre cele două părţi urmează a fi reluate în 2011.
Practic, şansa clubului vâlcean ar fi legată tocmai de aducerea unui tehnician străin cu renume în handbalul european, care ar putea pune o vorbă bună şi ar oferi garanţii în plus handbalistelor vizate de campioana României.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button