Acasă Diverse Nurvil a câştigat Cupa României la minifotbal. Boromir Ind. s-a retras de...

Nurvil a câştigat Cupa României la minifotbal. Boromir Ind. s-a retras de pe teren în ultimul minut al finalei cu năbădăi

5052
0

Duminică, Roxana Glăvan a organizat, pe terenul sintetic acoperit, de lângă Podul de Fier, cele două finale ale Cupei României la minifotbal. În finala mică, s-a impus, la penaltiuri, echipa Justitia, scor 5-3, contra celor de la Inter Sport., după 3-3 la sfârşitul timpului regulamentar. Cel mai aşteptat meci al zilei a fost cel dintre Nurvil şi Boromir, adică dintre primele două clasate din Campionatul Judeţean de minifotbal. Scorul a fost 3-2 pentru Nurvil, până în ultimul minut de joc, când „brutarii” au solicitat celor doi arbitri un penalti, pentru un fault în careu al lui Adrian Glăvan. În semn de protest la adresa arbitrajului, patronul George Frântu a luat decizia de a-şi scoate jucătorii de pe teren. „Îi felicit pe cei de la Nurvil. Au o echipă foarte frumoasă. O bună parte dintre jucătorii lor au evoluat la Boromir. Nu aveau nevoie de ajutor din partea arbitrilor să câştige”, a precizat George Frântu, patronul echipei Boromir. „Sunt bucuros că am reuşit să obţinem acest trofeu. Felicit ambele echipe, care au făcut un fotbal de calitate. Următorul nostru obiectiv va fi să luăm titlul. Deocamdată, nu ne-am decis în ce competiţie vom merge mai departe, în cupă sau în Campionatul Naţional”, a precizat şi Mihai Văduva, de la Nurvil.
La festivitatea de premiere a primelor clasate, Roxana Glăvan a acordat şi mai multe premii individuale, pentru cel mai bun jucător (Radu Giuran, de la Nurvil), pentru cel mai bun portar (Costin Dumbravă, de la Boromir), dar şi partenerilor în organizarea acestui turneu. (L.C.)