Liga V

Nicu Strâmbeanu vrea să ajungă din nou la masa bogaţilor

Cu toate că nu dispune momentan de un lot care să poată rezista presiunii şi nivelului valoric crescut existent în Liga a IV-a, echipa de fotbal din Frânceşti nu admite varianta de a „vinde” locul, în cazul în care va câştiga campionatul. Însă, în condiţiile actuale, Victoria va fi aproape sigur  o victimă certă a „călăilor” cu ştate vechi în elită, dacă nu va apela la jucători tineri, care să poată face faţă în elita fotbalului judeţean. Până să se vadă campioană, trupa antrenată de Nicu Strâmbeanu mai are de trecut două hopuri: unul acasă, cu Minerul Costeşti şi altul cu Măgura Slătioara, în deplasare, peste două etape. În ultimul meci, ce a avut loc sâmbătă, 29 mai, „Colivă” ;i compania au reuşit să câştige cu 3-1, la AS Pietrari, menţinându-se în continuare în coasta liderului din Slătioara, faţă de care păstrează un deficit minim. „Niciodată nu am fost puşi în situaţia aceasta, de a lupta pentru titlu până în ultima etapă. Ne va fi greu să câştigăm titlul, dar nu imposibil”, a preciza antrenorul Nicu Strâmbeanu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button