Liga IV

Neamţu, decisiv pentru Tomşani, la Mateeşti. Unirea, două absenţe notabile

Unirea Tomşani a trecut peste dezamăgirea meciului cu Lotru Brezoi, din runda precedentă, când a ratat un egal la ultima fază, din penalty. Sâmbătă, 20 septembrie, a revenit soarele pe strada ei. Şi şansa. Formaţia coordonată e Marian Hera a obţinut cele trei puncte din duelul cu Mateeşti, din deplasare. S-a impus cu 4-3. Nu a avut misiune uşoară, mai ales că i-au şi lipsit doi jucători importanţi, de bază. Dar nu numai. Au absentat atacantul Bogdan Şurlin şi Grecu, jucători transferaţi pentru acest sezon, tocmai de la Mateeşti. Nu a fost nicio înţelegere sau restricţie. Ei au ales să nu joace, în semn de respect pentru fosta echipă. Gazdele au început mai bine jocul. Formaţia coordonată din teren de Cosmin Popa, iar de pe margine de Cornel Diaconu şi viceprimarul Cristi Diaconescu a deschis scorul după cinci minute de joc. Luca Diaconu a şutat, iar portarul oaspeţilor a scăpat balonul în poartă: 1-0. Mateeştenii au mai avut o ocazie importantă. A reţinut portarul. Oficialii gazdelor au cerut şi un penalty. Apoi s-a mutat pericolul la poarta adversă. Emil Zaharioiu a fost aproape să egaleze după nişte cornere executate direct pe poartă. Viitorul a replicat pe un contraatac. Vasilescu, cu un lob peste portar, a fost aproape de 2-0. Mingea s-a dus în transversală. În minutul 25 s-a produs egalarea. Mihai Gîrlă a trimis plasat, de la 25 de metri, sub bară, peste portar: 1-1. La pauză a fost 1-2. Neamţu` Văduva a centrat perfect, din stânga, iar Vătăşescu, cu capul, a avut de îndeplinit o simplă formalitate. Meciul a continuat să fie deschis, cu multe ocazii. Gazdele au avut oportunitatea de a egala. La reuluare, în minutul 49, oaspeţii au primit penalty. Vladu a fost faultat în careu de portarul adversar, care a avut o intervenţie întârziată, iar acelaşi Mihai Vătăşescu a marcat pentru 1-3. Apoi, cele două echipe s-au întrecut în bare. Luca Diaconu a lovit transversala, iar în minutul 75, şi tomşănenii, prin Bogorodea. Pentru ultimele 10 minute, gazdele au făcut patru schimbări. Au intrat numai copii de 2007, 2008 şi 2009 (şi în primul 11 au fost 8 juniori, la fel, de 2007, 2008, 2009 şi unul singur de 2005). Au avut energie, determinare, încredere şi au întors jocul. Dintr-o lovitură liberă din stânga, Filip a centrat, iar Dobre a redus din handicap: 2-3. În minutul 85, aceeaşi fază, oaspeţii surprinşi din nou. Filip a centrat, iar la finalizare s-a aflat de această dată Luca Diaconu, care a egalat la 3. Veteranul din tabăra celor de la Tomşani, Cătălin Văduva, alias Neamţu, şi-a salvat echipa în minutul 88. A înscris pentru 3-4 şi acesta a şi fost rezultatul final. Vladu, de la oaspeţi, a mai trimis mingea în bară în prelungiri. Mateeşti are două meciuri la rând în care pierde la limită. Nu arată deloc rău, în ciuda lotului extrem de tânăr şi implicit lipsit de experienţă la nivel de seniori. Copiii vor putea aspira în viitorul apropiat şi la rezultate pozitive.

Articole Similare

Back to top button