Miniştrii cam fac mişto de Buican
– parlamentarul continuă să le vândă gogoşi vâlcenilor, care aşteaptă demisia sa şi a lui Gică Păsat
Săptămâna aceasta, în lipsa unor lucruri concrete cu care să iasă în faţă, deputatul Cristian Buican a continuat să le vândă gogoşi vâlcenilor. Parlamentarul ne-a transmis o bălărie de comunicat de presă prin care se laudă că ministrul Transporturilor a răspuns unei interpelări de-a sa. Cuprins de o stare euforică nejustificată, Buican a dat şi titlu pompos articolului pe care ni l-a scris cap-coadă, probabil în ideea de a i-l publica aşa cum ni l-a trimis. „Stadiul actual al proiectului (autostrada Sibiu-Piteşti) este cel al selecţiei alternativelor de traseu, iar varianta optimă de traseu va rezulta în urma analizei multicriteriale.
Important pentru judeţul Vâlcea este faptul că se menţionează explicit că toate alternativele de traseu supuse studiului au în vedere posibilitatea îmbunătăţirii legăturii municipiului Râmnicu-Vâlcea cu viitoarea autostradă. De asemenea, soluţia de conectare a municipiului Rm. Vâlcea la tronsonul de autostradă Sibiu-Piteşti, (…) va asigura un grad ridicat în ceea ce priveşte siguranţa traficului rutier cât şi a confortului în timpul călătoriei”, a explicat, entuziasmat, Buican, deşi nu a venit cu nimic concret, ci doar cu noi poveşti. Şi punem pariu că ministrul nici măcar nu are habar cine este Buican, iar răspunsul la interpelarea parlamentarului PNL l-au formulat nişte consilieri abia angajaţi pe la guvern. Pe de altă parte, se pare că Buican încă nu a înţeles ce aşteaptă lumea de la el şi de la gaşca lui Păsat: demisiile din toate funcţiile publice! Rămânerea lor la ciolan este extrem de nocivă pentru judeţul nostru. Drept dovadă, nu mai departe de zilele trecute, DNA a venit din nou la Consiliul Judeţean Vâlcea, de această dată luând la purecat lucrările de reabilitare a drumurilor, realizate în perioada 2014-2015 cu fonduri europene sau cu bani alocaţii pe situaţii de urgenţă. În timpul percheziţiilor, aşa cum am mai anunţat, Dan Georgescu, de la Govora SA, a făcut infarct şi a fost transportat cu un elicopter, în stare gravă, la Bucureşti. Sigur, asta nu înseamnă neapărat că reclamaţiile îndreptate împotriva sa, a directorului Florea Mierluş şi a altor constructori, sunt adevărate, dar nici fum fără foc nu iese.