Diverse

Ministerul Sănătăţii vrea să scape de Spitalul din Brezoi, aşa că i-l pune în cârcă primarului Schell

Primăria Brezoi va prelua în administrare, începând cu 1 iulie, spitalul din localitate. În opinia primarului Robert Schell, această măsură creează o serie de beneficii, dar şi câteva probleme. Medicii sunt de părere că administrarea spitalelor la nivel local ar fi mai eficientă, dat fiind faptul că Ministerul Sănătăţii nu are cum să cunoască fiecare problemă din teritoriu. Pe de altă parte, va fi necesar ca Primăria să fie sprijinită cu fonduri de Ministerul Sănătăţii pentru a face cheltuielilor cu spitalul. În caz contrar, autorităţile locale nu au nicio şansă să menţină activitatea în unitatea sanitară. De investiţii nici n-ar mai încăpea discuţie. Din cauza crizei, multe primării riscă oricum să-şi oprească activitatea. Totuşi, situaţia este aceeaşi şi în cazul celorlalte trei spitale ce urmează a fi preluate de administraţiile locale, Drăgăşani, Horezu şi Bălceşti. Dacă, pe bună dreptate, primarii vor refuza să le preia, conştienţi de povara datoriilor şi a cheltuielilor ce trebuie susţinute pe viitor, există şi riscul ca aceste spitale să fie închise.
Într-o situaţie similară se află şi SJU Vâlcea, maternitatea din Râmnic şi spitalele din Drăgoeşti sau Mihăeşti, care ar urma să fie preluate de CJV. Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke a fost informat săptămâna trecută că dacă nu se va strădui să intervină în achitarea datoriilor celor 4 spitale puse pe tavă CJ, Ion Cîlea nu le va prelua. Procesul de preluare al unităţilor medicale ar putea rămâne, aşadar, în aer pentru că Ion Cîlea nu are de unde să plătească datoriile celor patru unităţi sanitare, ridicate la peste 150 miliarde lei vechi. Ion Cîlea i-a cerut ministrului Sănătăţii să plătească obligaţiile financiare nu până la sfârşitul lunii martie, ci până la data preluării acestora şi să reducă cheltuielile de personal undeva la 70 la sută. În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean de miercuri, 30 iunie, aleşii vor discuta pe marginea acestui subiect.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button