Diverse

Memorialul „Gheorghe Opriţescu” de la Băbeni, câştigat de Primăria Râmnicului

Săptămâna trecută, mai exact, joi, 2 septembrie, cu ocazia „Zilelor Oraşului Băbeni”, a avut loc a VII-a ediţie a Memorialului „Preot Gheorghe Opriţescu”, competiţie fotbalistică organizată în amintirea fostului jucător care a evoluat în trecut pentru Flacăra Rm. Vâlcea şi Pandurii Tg. Jiu. Turneul „in door”, desfăşurat sub egida Casei de Cultură „Dragoş Vrânceanu”, a fost rezervat categoriei „old boys”. Trei echipe au luat startul: Primăria Băbeni, Primăria Râmnicu-Vâlcea şi Poliţia Băile Olăneşti. Primul loc a fost adjudecat de către angajaţii administraţiei publice din Râmnic, în timp ce următoarele două trepte ale podiumului au revenit, în ordine, funcţionarilor din Băbeni şi poliţiştilor din staţiunea condusă de primarul Gheorghe Ciucă. Tot cu prilejul manifestării cultural-sportive din Băbeni, au mai avut loc şi o serie concursuri de artă literară şi picturală, la care s-au înscris numeroşi tineri cu potenţial, care şi-au prezentat creaţiile publicului larg. Astfel, ziua de sâmbătă, 4 septembrie, a fost dedicată, printre altele, fenomenului literar, în care oamenii de cultură din Băbeni au elaborat un proiect care a vizat întocmirea monografiei oraşului, mai ales că, în 2011, se împlinesc 500 de ani de atestare documentară.

O americancă va preda doi ani copiilor la Băbeni

De asemenea, evenimentul cultural a coincis şi cu câteva lansări de carte şi cu un vernisaj de creaţie plastică „Ortodoxie şi Artă”, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului. Copiii şi-au expus operele realizate în urma pelerinajului efectuat la mănăstirile din judeţ.
„Cu ocazia «Zilelor Oraşului Băbeni», au fost acordate premii în cadrul concursului naţional de poezie «Dragoş Vrânceanu», ediţia a VII-a. La tabăra de pictură, a participat şi o cetăţeancă din Statele Unite ale Americii, care le va preda copiilor din Băbeni, timp de doi ani, arta plastică şi limba engleză. Evenimentul a culminat cu demonstraţiile ansamblurilor artistice din Timişoara, Olt, Gorj, Vâlcea, şi Sibiu şi cu un spectacol pentru tineret. Apreciem că oraşul Băbeni a avut parte de o săptămână plină de cultură, în care cei cu talent au putut să-şi arate operele şi au fost apreciaţi pe deplin de comunitatea locală”, ne-a declarat preotul Emil Rădulescu (FOTO), responsabil cu buna desfăşurare a evenimentului. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button