Liga V

Meci cu scântei la Roeşti

* sponsorul echipei gazdă, Adrian Grigorie, se aştepta la un asemenea comportament din partea oaspeţilor

Sâmbătă, 3 aprilie, la Roeşti, echipa locală condusă de omul de afaceri, Adrian Grigorie şi primarul Gheorghe Drăghici a întâlnit gruparea Prim Stroeşti. Gazdele au deschis scorul cu ajutorul lui Marius Amza, care a înscris pentru 1-0 în prima jumătate a jocului. Apoi, formaţia din Roeşti a fost egalată, tabela de marcaj afişând la pauză 1-1. Echipa din Roeşti a obţinut victoria cu 5-1, după ce în a doua repriză, Adrian Mihăilescu a punctat de patru ori. La finalul întâlnirii, sponsorul Adrian Grigorie şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la atitudinea oarecum previzibilă a jucătorilor din Stroeşti. „Ca de obicei, încă o dată au demonstrat că îi fac rău fotbalului judeţean. Ca dovadă a comportamentului lor inadecvat, au primit chiar şi un cartonaş roşu. E păcat că sunt echipe care chiar vor să joace şi nu pot din cauza unor astfel de oameni. Degeaba poate în viaţa de zi cu zi eşti o persoană normală, dacă pe teren te porţi aşa, înseamnă că nu ai ce căuta acolo”, ne-a declarat Adrian Grigorie.

Ovidiu DULĂCIOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button