FotbalDiverse

Marin Nicolae şi Ştefan Nanu au jucat în „competiţia legendelor”, de pe Giuleşti

* evenimentul s-a desfăşurat cu ocazia sărbătoririi a 94 de ani de la înfiinţarea clubului Rapid Bucureşti

Duminică, 25 iunie, a fost sărbătoare mare în Giuleşti. FC Rapid a sărbătorit 94 de ani de la înfiinţare. Cu această ocazie a fost organizată o competiţie de old-boys, la care au participat fostele glorii ale clubului feroviar, dar şi foştii fotbalişti de la Craiova Maxima, Petrolul Ploieşti şi Progresul Bucureşti. Competiţia a fost câştigată de gazde. Rapid s-a impus cu scorul de 1-0 în faţa ploieştenilor, cu 3-2 în partida cu Progresul Bucureşti şi a remizat (scor 1-1) cu Craiova Maxima. În celelalte meciuri s-au înregistrat rezultatele: Craiova Maxima – Progresul 2-2 şi Petrolul – Progresul Bucureşti 4-2. În lotul giuleştenilor, printre alţii s-au regăsit: Marius Măldărăşanu, Marian Grigore, Cristi Dulca, Florin Motroc, Nae Constantin, Adrian Iencsi, Valentin Negru, Mugur Bolohan, Vali Bădoi, Constantin Schumacher, Iosif Damaschin, Fănel Ţîră, Vasile Caciureac. De asemenea, pentru Rapid a jucat şi Ştefan Nanu. Acesta încă mai practică fotbalul în mod organizat, fiind legitimat la echipa de Superligă vâlceană Minerul Costeşti, alături de care se luptă, în aceste zile, pentru menţinerea în eşalonul de elită judeţean. Ştefan Nanu locuieşte în Rm. Vâlcea, fiind căsătorit cu o fostă handbalistă din judeţul nostru, alături de care are doi copii superbi, gemeni, fetiţă şi băiat. Un alt vâlcean care a jucat în „competiţia legendelor”, de pe stadionul Giuleşti, a fost Marin Nicolae. Acesta a îmbrăcat tricoul formaţiei Progresul Bucureşti. De asemenea, alături de Fane Nanu şi Marin Nicolae a mai fost invitat la sărbătoarea Rapid-ului şi Dragoş Muscalu, organizatorul mai multor competiţii de minifotbal de pe raza judeţului nostru. Şi Craiova Maxima a fost reprezentată la evenimentul din Bucureşti de nume mari din istoria clubului, precum Florin Prunea, Costică Donose, Sorin Cîrţu, Emil Săndoi, Aurică Beldeanu, Ţicleanu, Negrilă, Geolgău, Silvian Cristescu, Nae Ungureanu şi alţii.

Stadionul de lângă podul Grant va fi dărâmat

„Minunea blondă din Bănie”, Ilie Balaci, a urmărit meciurile de la tribuna oficială, unde s-au mai aflat fostele mari atlete Gabriela Szabo şi Violeta Beclea Szekely, dar şi marele actor Ion Dichiseanu, care a ajuns la venerabila vârstă de 83 de ani. Foştii fotbalişti au fost susţinuţi din tribune de aproximativ 3000 de ultraşi rapidişti, care au avut şi câteva mesaje pentru toţi cei care iubesc clubul alb-vişiniu. „Din generaţie în generaţie, cu Rapid ne vom mândri, când nici un prunc nu se va naşte, atunci Rapidu’ va muri!”, a fost mesajul de pe unul din bannerele afişate. Bineînţeles, din tribune a răsunat şi imnul giuleştenilor, poate cel mai frumos al unei echipe de fotbal din ţară. A fost pentru ultima dată când Rapid şi-a putut sărbători aniversarea pe vechiul stadion de lângă podul Grant. Acesta urmează să fie dărâmat, iar în locul vechii arene va fi construit un nou stadion, care va trebui să corespundă cerinţelor impuse pentru găzduirea unor meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal din 2020. Pe noul stadion, Rapid ar putea să joace în Liga a III-a. Deocamdată, însă, de-abia a reuşit promovarea în Liga a IV-a. În altă ordine de idei, de buna organizarea a turneului de pe Giuleşti s-a ocupat drăgăşeneanul Sorin Radu, fostul fotbalist de la FC Argeş, stabilit în Germania. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button