Politica

În mandatul lui Ion Vasile, Pesceana s-a transformat enorm, în sensul bun al cuvântului

  • este normal ca oamenii să-l voteze în continuare

Şi la Vâlcea, ca peste tot prin ţară, sunt localităţi în care liberalii se bucură de susţinerea populaţiei şi există altele în care social-democraţii domină. Nu este nimic anormal în asta. La alegerile locale, în general, se votează omul şi totul ţine de modul în care primarul şi-a făcut datoria. La Pesceana, de exemplu, de când este primar Ion Vasile, comuna s-a transformat enorm, în sensul bun. Dacă înainte de Vasile, totul era la pământ, acum, multe drumuri sunt asfaltate sau în curs de modernizare, s-au construit poduri în majoritatea zonelor în care acestea erau necesare, s-a introdus alimentarea cu apă, s-a construit o grădiniţă nouă, foarte cochetă, dispensarul a intrat în reabilitare şi lista ar putea continua. Este firesc ca, după aproape trei decenii în care nu s-a mişcat un pai în comună, noul primar, Ion Vasile, care atrage fonduri şi dezvoltă localitatea, să fie apreciat şi susţinut de oameni.

Investiţii importante în fiecare sat

În ultimii ani, primarul Ion Vasile şi echipa sa de la Primăria Pesceana, au realizat două obiective prin PNDL 1: „prima înfiinţare a sistemului de alimentare cu apă potabilă, în comuna Pesceana, lungime 17,2 km” şi „modernizare şi asfaltare DC 96 Pesceana – Negraia – Roeşti, în comuna Pesceana, lungime 5,2 km”. Prin PNDL 2, a atras finanţarea necesară pentru alte 5 proiecte extrem de importante: 1. Construire Grădiniţă cu Program Prelungit în comuna Pesceana; 2. Modernizare DC 112, lungime 4,7 km + două poduri peste pârâul Pesceana „La Pârpală” şi peste pârâul Negraia „La Didoiu”; 3. Reabilitare şi modernizare dispensar uman în comuna Pesceana – în lucru; 4. Reabilitare şi modernizare Şcoala Gimnazială în comuna Pesceana – în licitaţie; 5. Construire poduri peste pârâurile Pesceana şi Negraia (în satul Ursoaia, la „Valea Moriştii” şi la Negraia – „La Saivane”, „Dobre Elena” şi „Codin Croitorul”). Cu fonduri pe situaţii de urgenţă, Ion Vasile a rezolvat alte patru mari probleme: a construit  poduri în satul Ursoaia, la Păunescu, în Lupoaia, la Creveniceanu” şi în Cermegeşti, la Chionţoiu. De asemenea, a pus în siguranţă două poduri din satul Roeşti – Olărăşti şi Piciuleşti. Cu finanţare europeană, în ultimii ani, a achiziţionat un buldoexcavator, iar cu bani de la bugetul local, a făcut alte cinci lucruri aşteptate de localnici: poduri la bazine, iluminat public în toate satele cu lămpi LED, întreţinere drumuri forestiere şi de tarla cu utilajele comunei, sprijinirea persoanelor vârstnice şi aflate în dificultate, pe perioada sezonului rece şi, nu în ultimul rând, sprijinirea persoanelor aflate în izolare sau carantină, pe timpul pandemiei Covid-19. Tot datorită primarului Ion Vasile, CJV a început proiectul de modernizare a DJ 677 A.

OBIECTIVE PENTRU 2020- 2024

Pentru perioada 2020-2024, primarul Ion Vasile şi echipa sa îşi propun să înceapă activitatea concentrându-se asupra 9 investiţii mari, la care – cu siguranţă – se vor adăuga pe parcurs şi altele: 1.  Modernizare şi asfaltare 12 km în satele Ursoaia, Lupoaia, Roeşti, Negraia – contract semnat FDI; 2. Înfiinţare sistem de canalizare cu staţie de epurare în satele Roeşti, Pesceana, Cermegeşti, Ursoaia şi Lupoaia – lungime 11 km; 3. Construire cămin cultural – în licitaţie; 4. Construire sala de sport; 5. Înfiinţare sistem centralizat de gaze (avem avizul Transgaz); 6. Construire poduri în următoarele puncte – satul Pesceana („la poliţie”), Cermegeşti (la Cruceru Petre), Ursoaia (la Moraru Gheorghe – Podul Cuteştilor) şi Lupoaia – la Voinea Cristian, Voinea Ion, la Ibraci, Nica Daniela şi Mătulescu Elena; 7. Modernizare drum de acces în satul Ursoaia „la Ioaneş – Fântâna lui Minine- Dealul Magurii – Cermegeşti de Olteanca”; 8. Modernizare drum Pripor – Releu Cosmote – Comuna Roeşti; 9. Amenajarea drumurilor de tarla pentru accesul cu ATV.

Mesajul primarului Ion Vasile pentru cetăţenii din Pesceana

„Îmi doresc să continuăm împreună pentru că, în toţi aceşti ani, am făcut echipă cu dumneavoastră şi v-am dovedit că fiecare cetăţean a fost respectat şi ascultat. Consider că experienţa administrativă acumulată în ultimii ani, în calitate de primar al acestei comune, mă va ajuta, în continuare, să realizez proiectele pe care locuitorii şi le doresc şi, împreună, vom putea duce comuna Pesceana, în direcţia progresului şi a modernizării. Pentru că îmi pasă de condiţiile în care trăim şi pentru că îmi doresc ca această comună să se dezvolte şi mai mult în viitor, vă aştept la vot să-mi oferiţi încrederea unui nou mandat de primar al comunei Pesceana. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Ion VASILE, candidat PSD la funcţia de primar al comunei PESCEANA

Echipa pentru Consiliul Local Pesceana: Vasile  Ion, Fulgescu Georgian, Popa Eugen – Alin, Aspru Cristina, Nicu Iulian, Opriţa Gheorghe, Magalai In, Cîrcumaru Loriana, Epure Ion, Rădoi Ion Marian, Predescu Ion, Badea Marian Gheorghe, Voinea Constantin – Mădalin şi Cruceru Dumitru.

Realizat de Vilspopress SRL / Comandat de Partidul Social Democrat / CMF 21200019

 

Articole Similare

Back to top button