Măgura continua cursa de urmărire a liderei! În week-end întâlneşte ”lanterna roşie”

Măgura Slătioara s-a întors cu trei puncte şi din deplasarea de la Căzăneşti. A câştigat fără mari emoţii, cu 5-2, partida cu Minerul Ocnele Mari. Oaspeţii au început în forţă meciul. Andrei Romcescu a marcat după doar 7 minute de joc. Imediat, Cătălin Pripor a făcut 0-2. Alex Dumitrescu a ţinut, însă, echipa gazdă în joc. 1-2 a fost scorul pauzei. În partea secundă, slătiorenii au tranşat soarta întâlnirii în favoarea lor. Pripor a marcat şi al doilea gol, apoi a fost rândul lui Alin Roşianu să trimită mingea în aţe. Zamfir a făcut 2-4, dar finalul a aparţinut tot Măgurei. Staicu Păun a închis jocul la 2-5. Cu trei victorii şi două remize, în cinci etape, formaţia din comuna administrată de Sorin Romcescu este vicelideră. Se află la doar două puncte în spatele formaţiei cu punctaj maxim, Cavalerul Trac Cernişoara. În week-end, gruparea pregătită de Alin Roşianu şi Cătălin Pripor primeşte vizita unei formaţii care a început rău campionatul, dar care are resurse să urce în clasament: Montana Iz. Rece, grupare care, deocamdată, are ”lanterna roşie” în mână.