Mady, dublă pentru Berbeşti

După un start ratat de sezon, în care a pierdut acasă cu Popeşti, noua echipă din Berbeşti a reuşit să-şi regleze, parţial, automatismele. Astfel, a luat două puncte din confruntările cu Cerna Fîrtăţeşti şi Frăţia Nicolae Bălcescu. După două remize, au urmat două victorii. Mai întâi la Laloşu (scor 4-2), apoi acasă, cu Steaua Tineretului. Jocul din runda trecută, cu formaţia din Măldăreşti, s-a terminat la scorul de 3-1 pentru Minerul. Gazdele au fost ajutate să preia avantajul. Deschiderea scorului s-a produs în urma unui autogol. Mario Pietreanu a anulat, însă, greşeala şi a restabilit echilibrul pe tabelă. Prima repriză s-a încheiat la scorul de 2-1. Chiar înainte de pauză, Leonard Donţu a marcat pentru Berbeşti. ”Mady” a fost omul meciului. Tot el a dus scorul la 3-1, în minutul 70, rezultat consemnat şi la final. În runda a VI-a, ”minerii” au o deplasare scurtă. Merg la Grădiştea, formaţie motivată să-şi recupereze punctele pierdute la Pesceana, acum, pe teren propriu. Confruntarea dintre Ştiinţa şi Minerul va avea loc duminică, 5 octombrie, de la ora 11.00, la Grădiştea.