Lui Dulcea i s-au îndeplinit două dintre cele trei visuri. Urmează al treilea

dulcea adrian 1Adrian Dulcea a făcut o junioratul (până la 16 ani) în Zăvoi, la Chimia Rm. Vâlcea, apoi a plecat la alte cluburi din ţară, precum Gloria Bistriţa, Olimpia Satu Mare, CFR Cluj, Gaz Metan, iar lista continuă. Vârful de carieră l-a cunoscut însă în Trivale, la FC Argeş, unde a bifat aproape 60 de meciuri în trei sezoane de prima ligă şi a înscris de 21 de goluri. Atacantul ajuns acum la vârsta de 37 de ani mai are însă şi un alt club pe care îl iubeşte încă de când era mic. Este vorba de Rapid Bucureşti, la care nu a jucat niciodată. El a reuşit să antreneze primele sale două iubiri, Chimia (actualmente, CSM), apoi, FC Argeş şi, de ce nu, ar putea urma echipa de sub Podul Grant.

„Putem spune că e un vis devenit realitate, faptul că am ajuns să antrenez Argeşul şi Vâlcea. Întotdeauna, ai o stimă faţă de cluburile unde ai petrecut cea mai mare perioadă. Eu nu mă gândesc niciodată ce aş putea face peste doi sau cinci ani. Eu iau totul pas cu pas în cariera profesională”, a spus Dulcea. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button