Administratie

Lucrările de asfaltare continuă la Guşoeni

* primarul Concioiu are în vedere ca până la finalul mandatului să modernizeze toate drumurile comunale

Din primele informaţii, Primăria Guşoeni va avea la dispoziţie pentru 2011 un buget mai mic cu aproximativ 30 la sută decât cel de anul trecut. În ciuda acestea situaţii, primarul Nicolae Concioiu nu şi-a pierdut speranţa că va reuşi să-şi ducă la îndeplinire obiectivele. Are câteva proiecte demarate graţie fondurilor guvernamentale şi europene pe care intenţionează să le finalizeze până la sfârşitul mandatului. Cele mai importante dintre acestea vizează modernizarea drumurilor din localitate. Drumul comunal 86 Spîrleni – Dealul Mare a intrat într-un amplu proces de modernizare, iar până în prezent s-a turnat asfalt pe aproximativ 1,8 kilometri din cei 2700 de metri. Imediat cum va permite vremea, lucrările se vor relua şi va fi asfaltată şi cealaltă bucată de drum rămasă, ce se întinde pe 900 de metri. De asemenea, vor fi continuate lucrările de modernizare şi la proiectul care se ridică la o valoare de aproximativ 1 milion de euro, ce vizează asfaltarea DC 85 Guşoianca, ce se întinde pe 5 kilometri. Tot în perioada următoare la Guşoeni se va lucra şi pentru amenajarea bazei sportive, a târgului comunal şi căminului cultural. Totodată, printre investiţiile prioritare pe care Nicolae Concioiu şi le doreşte finalizate în acest an se numără şi reabilitarea şcolii cu clasele I-VIII din Guşoeni, care necesită urgent un proces de modernizare. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button