Administratie

Lucrări avansate la noul stadion din Păuşeşti Otăsău! Inaugurarea, în primăvară

La Păuşeşti Otăsău se lucrează pe mai multe fronturi. Inclusiv la noul stadion. Investiţia a avansat mult în ultimele săptămâni. Autorităţile locale au apelat la utilajele RAJDP, iar pentru clădire, la societatea Consiliului Local. A fost pregătită suprafaţa pentru montarea sinteticului, care va avea dimensiuni regulamentare pentru Liga a III-a. ”Nu vor fi probleme cu omologarea. Am trecut printr-un astfel de proces cu Federaţia, la Pietrari. Ştim ce avem nevoie pentru Liga a III-a şi vom crea totate facilităţile necesare pentru acest nivel. Suprafaţa de joc are dren natural. Acum am avut ocazia să şi testăm ce am realizat, după ploile din ultimele zile. Nu a rămas nicio baltă. Oricum, nu punem sinteticul acum. Terenul va rămâne aşa până la primăvară, se va aşeza cum trebuie peste iarnă şi va fi de o calitate bună. În două săptămâni cred că avem gata şi clădirea vestiarelor. Am rezolvat şi cu hidrantul. Iar în privinţa finanţării nu avem nicio emoţie. Decontăm deja ce am lucrat. Este un obiectiv susţinut de Consiliul Judeţean şi Consiliul Local. Vom avea vestiare cu zonă de duşuri destul de generoasă, pentru echipe şi arbitri, o cameră pentru medic, alta pentru observator, una tehnică, tot ce este necesar”, a explicat primarul Cătălin Avan

Articole Similare

Back to top button