Liga IVFotbal

Lotruţu`, cel mai bun meci din ultimii ani! Sică Bălţăţeanu, one man show

Lotru Brezoi a disputat sâmbătă, 6 septembrie, primul meci al sezonului Ligii a IV-a pe teren propriu. Spre deosebire de prima etapă, când a avut la dispoziţie doar 12 jucători pentru deplasarea de la Mateeşti, printre care foarte mulţi copii, de această dată a reuşit să-şi strângă lotul. Au fost peste 20 de jucători prezenţi, o parte dintre ei rămânând în tribună. Cu prilejul partidei cu Orleşti, Mira şi colegii săi au primit şi noul echipament, marca Adidas. Le-a purtat noroc. Lotruţu` a câştigat confruntarea cu scorul de 4-2.

„Cred că a fost cel mai bun meci al nostru din ultimii ani. M-am bucurat să văd că avem la dispoziţie aproape tot lotul. Doar vreo doi au absentat. Aşa sper că vom fi la fiecare meci. Îl aşteptăm acum alături de noi şi pe Ţumpi Constantini, un jucător cu prezenţe la lotul naţional Under 17. A fost plecat la Bucureşti. Revine la Brezoi. Revenind la meciul cu Orleşti, am reuşit să deschidem scorul pe la jumătatea reprizei. A marcat Alin Şuldac, din 7-8 metri, cu capul, dintr-o centrare a lui Pătulea, venită din corner. Au urmat câteva incursiuni ale lui Alex Anghel. Edi Puşcatu a ratat vreo două ocazii. Mi-au plăcut şi cei de la Orleşti. Au echipă bună, bătăioasă, disciplinată. Nu au renunţat la luptă până la final. Am intrat la pauză cu avantajul minim. Apoi, prin minutul 50, am dublat duferenţa. Sică Bălţăţeanu a marcat pentru 2-0. La pauză au intrat Bitică şi Sebi Botă. S-a cunoscut în joc. Chiar dacă am ratat în continuare foarte-foarte mult, am avut şi realizări. Din păcate, în minutul 70 am rămas în inferioritate numerică. Sebi Botă a fost eliminat. A avut vreo două curse pe viteză, spre poarta adversă, a ratat, iar la a treia, în încercarea de a obţine un penalty, s-a dus cu piciorul spre portar. A primit roşu. Cred că decizia a fost prea drastică. Un galben se impunea, dar nu roşu. S-a făcut între timp 2-1. Cred că de la ei a marcat Manea, un jucător incredibil, ca un spiriduş. Când îl vezi, nu te aştepţi să impresioneze. Între timp, s-a refăcut diferenţa de două goluri. Am dus scorul la 3-1 după cea mai frumoasă fază a meciului şi probabil din ultimii ani. Am jucat numai din 1-2-uri, parcă au desenat pe teren, ca pe calculator. Bitică, Sică, Anghel şi Bitică. Toni a trimis plasat, de la 16 metri, la colţul lung. Bară laterală şi mingea în plasă. A fost altceva a doua repriză, am jucat mai cu nerv, chiar dacă am luat roşu. Am mai avut două situaţii de 3 contra 1. Au ratat Anghel şi Andronache. În minutul 80 s-a făcut 3-2. Apoi au luat şi ei roşu, pentru o palmă dată peste faţă lui Alex Andronache. Din lovitura liberă acordată, de pe la 20 de metri, Sică Bălţăţeanu a trimis balonul la vinclu: 4-2. A fost omul spectacol, MVP. A mai fost o fază la final. Au cerut ei un gol, au spus că mingea ar fi depăşit linia porţii, dar nu cred că au avut dreptate. După meciul asta chiar sunt motive să fim încrezători că vom face un sezon bun”, a declarat Remus Burcuş, oficialul de la Lotru Brezoi.

 

Articole Similare

Back to top button