Administratie

Liţoiu aşteaptă fonduri pe PNDL 3, pentru a asfalta 8,5 kilometri de drumuri la Zătreni

Primarul comunei Zătreni, Constantin Liţoiu, aşteaptă primăvara acestui an, atunci când Guvernul a anunţat că va aproba următoarele proiecte de investiţii pe PNDL 3. În noua sesiune, alesul PNL speră să obţină fonduri pentru modernizarea mai multor artere din localitate. Astfel, la Zătreni, ar urma să se toarne asfalt pe încă 8,5 kilometri de drumuri de interes local. „Proiectul a fost întocmit încă din anul 2017 şi l-am depus la Guvern şi pe PNDL 2. Din păcate, n-am obţinut finanţare pentru acesta în sesiunea precedentă, dar, din câte am înţeles, investiţiile aflate în stand-by vor fi prioritare în viitorul apropiat, pe PNDL 3. Reprezentanţii Executivului au transmis clar că nu mai trebuie să depunem alte documentaţii până ce nu vor fi finanţate toate cele rămase pe PNDL 2”, a subliniat Liţoiu. Liberalul ne-a mai declarat că, tot prin PNDL 3, şi-a propus să obţină finanţare şi pentru a construi o piaţă agroalimentară modernă, chiar în centrul comunei Zătreni. „În 2019, sper că Guvernul va debloca şi banii pentru această piaţă, care e deosebit de importantă pentru comunitate, precum şi pentru locuitorii din câteva localităţi limitrofe. În ceea ce priveşte investiţiile aflate în derulare în acest moment, la anveloparea şcolii din centrul comunei lucrările se află la 80 la sută. Mai avem doar de văruit zidurile exterioare, în rest urmând a se mai lucra doar în interior”, a încheiat primarul comunei Zătreni, Constantin Liţoiu. (N.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button