Legea lustraţiei, declarată neconstituţională
După 21 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, Curtea Constituţională respinge Legea lustraţiei, arătând în motivare că articolul 2 al legii, care viza interdicţia de a candida la funcţii de demnitate pentru cei care au aparţinut anumitor structuri comuniste, încalcă dreptul de a fi ales, consacrat prin Constituţie.
Totodată, judecătorii Curţii au arătat că limitarea dreptului de a fi ales, impusă prin legea contestată, este lipsită de proporţionalitate în raport cu scopul urmărit, deoarece „aduce atingere însăşi existenţei dreptului şi nu îşi justifică necesitatea într-o societate democratică”. Mai mult, explică judecătorii, Legea lustraţiei aduce atingere şi principiului potrivit căruia legile nu pot dispune decât pentru viitor. Judecătorii CCR invocă şi jurisprudenţa CEDO în materia lustraţiei, făcând referire la condamnarea, în 2004, a Letoniei, pentru că i-a interzis unui cetăţean să candideze la funcţii publice, pe termen nelimitat, pentru că ar fi făcut parte din structuri comuniste. Potrivit CCR, decizia CEDO a fost motivată tocmai de tardivitatea demersului, o astfel de măsură fiind justificată în primii ani după înlăturarea regimului.
Legea lustraţiei a fost adoptată pe 19 mai în Camera Deputaţilor, for decizional. Ca persoane lustrabile, legea definea persoanele care au ocupat funcţii de conducere şi au fost remunerate în acest sens în PMR, PCR, UTC, UASCR, deputaţii în Marea Adunare Naţională, membrii consiliilor populare judeţene, municipale şi orăşeneşti, membrii Consiliului de Stat şi ai Consiliului de Miniştri, conducătorii instituţiilor de presă sau de propagandă ai PCR, directorii de editură, persoanele din învăţământul de partid, din structurile Securităţii sau colaboratorii acesteia ca poliţie politică, magistraţii cu funcţii de conducere în sistemul judiciar comunist, comandanţii din Inspectoratul General de Miliţie până la nivelul şefilor de post inclusiv, şefii misiunilor diplomatice şi consulare ş.a. Toate aceste persoane urmau să aibă o interdicţie de cinci ani la funcţii publice numite şi alese. Persoanele care se aflau în această situaţie şi deţineau funcţii alese aveau posibilitatea să-şi ducă mandatele la bun sfârşit, urmând ca interdicţia să funcţioneze în viitorii cinci ani de zile. În cazul persoanelor numite care erau lustrabile, mandatul lor înceta în 90 de zile de la adoptarea legii.
