Administratie

La Slătioara, parcul industrial se dezvoltă pe zi ce trece. Există interes inclusiv pentru realizarea unei investiţii în domeniul energetic

Visul primarului din Slătioara, Sorin Romcescu şi al vicelui Ştefan Călin, este pe cale să se împlinească. Parcul industrial de pe platoul de la Milostea se dezvoltă pe zi ce trece. Autorităţile locale au făcut cunoscut faptul că de la începutul anului şi până în prezent au existat numeroase cereri de concesiune pentru suprafeţele de teren lotizate. Există interes inclusiv pentru realizarea unei investiţii în domeniul energetic.

”Au apărut investitori noi în ultimele luni. Deja s-a dat drumul la o pizzerie lângă bazinele de apă. Am avut, în primele două şedinţe din acest an, cel puţin 15 cereri de concesiune ale suprafeţelor de teren lotizate. Am mai dat şi înainte. Acum avem disponibile vreo 50. Va fi o zonă foarte frumoasă, model pe drumul naţional Rm. Vâlcea – Tg. Jiu, mai ales că vrem să respectăm şi PUZ-ul pe care l-am făcut, cu tot ce înseamnă arhitectură. Adică nu bagi o pensiune, apoi bagi un atelier de vulcanizare. Facem totul ca la carte. În urmă cu câteva săptămâni, am primit un mail de la o firmă care ar fi interesată să concesioneze o suprafaţă mai mare de teren. În trecut, noi am vrut să facem un parc fotovoltaic, pe 40 de hectare. Am reuşit să băgăm zona în intravilan. Nu am continuat pentru că s-a schimbat legislaţia cu certificatele verzi. Această firmă şi-ar dori undeva la minim 50 de hectare pentru proiectele pe care doreşte să le dezvolte. În primul rând, în domeniul energetic, adică la ceea ce ne-am gândit şi noi iniţial. Aşteptăm. Iar pentru celelalte, unde avem PUZ şi lotizări, cum am spus interesul de la începutul anului e fantastic, nu m-am aşteptat la aşa ceva. Solictările sunt diverse, pentru producţie, comerţ, turism. Respectăm PUZ-ul şi aliniamentul. Când am făcut acest PUZ, în 2013, asta am visat, asta am gândit: singura şansă de dezvoltare sunt fondurile europene şi atragerea de investitori. Eu cred că atragerea de investitori e mult mai greu de realizat. Trebuie să te gândeşti înainte ce poţi să oferi. Ca să vină cineva, tebuie să-i oferi ceva, să ai infrastructură, utilităţi, tot ce trebuie. Avem acolo apă, canal, iluminat, wi-fi gratuit. Se întâmplă ce am visat. Mă bucur şi sunt convins că în următorii ani se va schimba foarte mult zona aceasta, vom deveni un model de urmat pentru ceilalţi”, a precizat Sorin Romcescu.

Articole Similare

Back to top button