Administratie

La Roeşti, continuă în forţă investiţiile în şcoli şi drumuri

Lucrările de modernizare a drumului comunal 121, care urmează să asigure accesul către fabrica de gunoi de la Roeşti, au fost scoase la licitaţie, a anunţat secretarul Nicolae Emil Bărbulescu. „Este o investiţie premergătoare uneia şi mai mare, după cum ştiţi, foarte importantă pentru comunitatea noastră. Se fac paşi importanţi în direcţia pe care o dorim şi sperăm că nu va mai dura mult până când şi această fabrică va funcţiona”, a precizat reprezentantul Primăriei.
Acesta a revenit cu noi detalii şi în ceea ce priveşte lucrările la Şcoala cu clasele I-IV din centrul comunei, menţionând că primarul Gheorghe Drăghici face toate eforturile să finalizeze această construcţie cât mai rapid. „Referitor la şcoala de la Cuieni, cum am mai spus, lucrările au fost finalizate. Acolo a fost o finanţare prin Banca Mondială. Aş putea să vă mai spun că, la grădiniţa din zona respectivă, la fel, se lucrează în ritm susţinut. Domnul primar doreşte să o inaugureze în septembrie. Aş mai reaminti că, de curând, a fost semnat contractul de finanţare a proiectului pe Măsura 322 din cadrul PNDR şi aşteptăm cu interes începerea investiţiilor, în valoare de 2,5 milioane euro”, a completat Emil Bărbulescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button