Administratie

La Pietrari, au fost demarate lucrările pe Măsura 322

Recent, în comuna Pietrari, au început lucrările pe Măsura 3.2.2, primarul Nicolae Moraru precizându-ne că investiţiile au ca termen de finalizare luna noiembrie a acestui an. Proiectul vizează înfiinţarea unei reţele de preluare a apelor uzate pe 20 de kilometri, precum şi darea în folosinţă a unei staţii de epurare. În plus, liberalul ne-a mai informat că va începe asfaltarea străzii principale Manta şi a drumului comunal 153 Paţârăşti, pe o lungime de circa trei kilometri. „În zona Paţârăşti am avut mereu probleme cu alunecările de teren, iar noi sperăm ca, odată cu asfaltarea şi consolidarea terenului, totul să reintre în normal. În momentul de faţă, o firmă din Bucureşti execută documentaţia tehnică pentru partea a doua din proiectul integrat, care cuprinde asfaltări şi modernizări de drumuri a 5,1 kilometri, modernizarea şi reabilitarea căminului cultural din satul Pietrari de Sus, construirea unui cămin de bătrâni , amenajarea unei străzi pentru organizarea de festivaluri în aer liber şi o extindere cu doi kilometri a reţelei de apă”, ne-a declarat primarul Moraru. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button